x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Lacrimi de fericire după 48 de ore de calvar: Declarația sfâșietoare a tatălui copilului găsit în viață

Lacrimi de fericire după 48 de ore de calvar: Declarația sfâșietoare a tatălui copilului găsit în viață

de Redacția Jurnalul    |    13 Mai 2026   •   20:00
Lacrimi de fericire după 48 de ore de calvar: Declarația sfâșietoare a tatălui copilului găsit în viață
Ora de Sibiu/ Prima reacție a tatălui dărâmat de oboseală

Eforturi uriașe au fost depuse pentru găsirea unui micuț de cinci ani dispărut într-o clipită de lângă tatăl său în localitatea sibiană Sebeșu de Sus, dar au dat roade. După găsirea lui, tatăl copilului a plâns, emoționat de uriașa desfășurare de forțe.

Alexandru Zerestrea, copilul de cinci ani din Sibiu dispărut de lângă tatăl său fără urmă acum două zile, a fost găsit viu și nevătămat, scrie Ora de Sibiu.

Toma Zerestrea, tatăl copilului, le-a mulțumit cu ochii-n lacrimi autorităților pentru eforturile imense depuse pentru găsirea copilului, care l-a consumat din toate punctele de vedere.

„Eu vreau să vă mulțumesc din tot sufletul! Mobilizarea a fost exemplară, mă bucur foarte mult.

M-ați ascultat și m-ați înțeles că lucrurile trebuie făcute pe unde și cum spun eu și așa a fost. Vă mulțumesc mult pentru toate eforturile făcute, pentru răbdare.

Poate câteodată am fost mai agitat, poate am zbierat, poate am făcut… dar cred că dacă erați în situația asta, erați la fel de stresați. Să știți că nu e ușor.

Am dormit o oră și jumătate de când s-a întâmplat pierderea lui Alexandru, am mâncat foarte puțin și acum resimt oboseala.

Acum când l-am găsit resimt oboseala în genunchi. Tremur de fericire. Mă bucur enorm de mult și vreau să vă mulțumesc tuturor. Mulțumesc foarte mult voluntarilor, au venit din multe părți ale țării”, a spus Toma Zerestea, tatăl băiatului.

Copilul a dispărut fără urmă, aproape într-o clipită, de lângă tatăl său și, din seara de luni, eforturi uriașe au fost desfășurate pentru găsirea micuțului pierdut.

La 24 de ore de la dispariția lui, Alexandru era, încă, de negăsit, iar disperarea tatălui atingea pragul maxim.

În general, timpul nu este un aliat al celor dispăruți.

Echipele de căutare s-au mărit și s-au alăturat și voluntari.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: copil disparut tata Sibiu
Parteneri