Gheorghe Dincă, presupusul ucigaș din Caracal al tinerelor dispărute, a fost dus cu pază în locuința sa pentru noi percheziții. La percheziții participă și avocatul din oficiu și soția acestuia, venită în țară în urmă cu câteva săptămâni. Aceasta ar fi încercat să se întoarcă acasă, dar individul ar fi lovit-o și n-ar mai fi vrut să aibă vreo legătură cu el, potrivit Antena 3.
Suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de viol și trafic de minori. Sâmbătă după-amiază a fost dus în casa în care au fost găsite rămășițe umane.
Bărbatul a fost dus cu duba Poliției, iar atunci când a ajuns acolo sutele de persoane prezente în fața locuinței au început să-l huiduie.
Anchetatorii vor să afle ce s-a întâmplat și îl confruntă pe criminal cu probele găsite.
Cercetările se desfăşoară în prezenţa lui Dincă, el fiind adus, sâmbătă după-amiaza, la Caracal, de la Craiova.
În faţa casei lui Dincă au fost depuse lumânări şi candele pentru Alexandra Măceşanu, iar zeci de persoane s-au strâns în zonă după ce în seara precedentă câteva sute de oameni au protestat faţă de modul cum autorităţile au gestionat cazul de dispariţie.
Cercetări au fost făcute sâmbătă în acest caz şi în lacul de lângă stadionul din Caracal unde mai multe echipe de scafandri de la inspectorate pentru situaţii de urgenţă au efectuat căutări. Cetăţenii din zonă susţin că din lac ar fi fost scoasă o geantă ce ar fi fost predată apoi anchetatorilor.
În judeţul Olt a fost prezent sâmbătă, la Caracal şi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, şi ministrul Afacerilor Interne, Nicolae Moga.
Ancheta în cazul dispariţiei Alexandrei Măceşanu a fost preluată de DIICOT Craiova, care efectuează cercetări şi într-un alt caz de dispariţie, similar, cel al Mihaelei Luiza Melencu, o fată de 18 ani din comuna doljeană Dioşti.
Tribunalul Dolj a decis sâmbătă arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal suspectat de uciderea adolescentei de 15 ani din localitatea Dobrosloveni, judeţul Olt, el fiind acuzat de comiterea infracţiunilor de trafic de minori şi viol.
Potrivit avocatului inculpatului, Alexandru Bogdan, până în acest moment nu există probe pentru ca Dincă să fie acuzat de comiterea infracţiunii de crimă, iar în faţa anchetatorilor inculpatul a descris ce a făcut în perioada în care este bănuit că ar fi comis faptele.
Decizia Tribunalului Dolj a fost contestată de Gheorghe Dincă.
Miercuri, Alexandra Măceşanu, o fată de 15 ani din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, a dispărut după ce a plecat spre municipiul Caracal cu o maşină "la ocazie". Minora a sunat de trei ori la numărul de urgenţă 112, spunând că a fost sechestrată de un bărbat, însă autorităţile nu au reuşit să identifice locul în care se afla. Anchetatorii au început percheziţia domiciliară la locuinţa bărbatului de 66 de ani vineri dimineaţa, la circa 19 ore de la apelul fetei.