x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Criminal în serie din Călăraşi, condamnat la 20 de ani de închisoare

Criminal în serie din Călăraşi, condamnat la 20 de ani de închisoare

24 Aug 2010   •   00:00

Un presupus criminal în serie, suspectat de violarea şi uciderea a trei bătrâne din Grădiştea, a fost condamnat de Tribunalul Călăraşi la 20 de ani de închisoare pentru înecarea într-o fântână a unei femei de 81 de ani, după ce a agresat-o în martie 2009.

Instanţa Tribunalului Călăraşi a decis, în 20 august, condamnarea lui Ionuţ Artur Strungaru, la 20 de ani închisoare şi şase ani interzicerea drepturilor electorale. De asemenea, judecătorul a dispus ca familia bătrânei să primească 6.640 de lei daune materiale şi 15.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Sentinţa poate fi atacată cu apel.

Procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică l-au trimis în judecată pe Ionuţ Artur Strungaru, în octombrie 2009, în stare de arest preventiv, fiind acuzat de omor calificat, viol şi violare de domiciliu.

"În urma administrării probelor din dosar, procurorii au constatat că în seara de 28 martie 2009, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul Strungaru Ionuţ Artur a pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea locuinţei numitei G.M. (din localitatea Grădiştea, judeţul Călăraşi), în vârstă de 81 de ani, şi a forţat uşa de la casa acesteia şi a surprins-o pe victimă în timp ce dormea. După aplicarea mai multor lovituri cu pumnii şi picioarele în diverse zone ale corpului, manevre prin care şi-a asigurat controlul asupra victimei, inculpatul a întreţinut raporturi sexuale cu aceasta. După consumarea acestor acte, inculpatul a transportat victima, aflată în viaţă, din locuinţă în curte, unde a aruncat-o în puţul fântânii", a informat Biroul de presă al Parchetului instanţei supreme.

Concluziile raportului medico-legal de necropsie au reţinut că moartea victimei G.M. a fost violentă, bătrâna murind înecată.

"Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a avut un comportament oscilant, de la recunoaşterea comiterii faptei la schimbarea ulterioară a declaraţiilor. Cu toate acestea, coroborarea tuturor probelor administrate în cauză au condus la fundamentarea deciziei procurorilor de trimitere în judecată a inculpatului. Pe numele inculpatului Strungaru Ionuţ Artur a fost emis mandat de reţinere la data de 28 mai 2009, solicitându-se, totodată, Tribunalului Călăraşi arestarea preventivă a acestuia. Starea de arest a fost prelungită până la data de 23 octombrie 2009", mai arăta sursa citată.

Pentru soluţionarea cu rapiditate a acestei crime şi având în vedere complexitatea ei, procurorul general a dispus, în 28 mai 2009, preluarea cazului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, de către procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică.

În 29 mai 2009, Tribunalul Călăraşi l-a arestat pe Ionuţ Artur Strungar (21 de ani), fiind suspectat de violarea şi asasinarea a trei bătrâne şi agresarea alteia, toate din satul Rasa. Una dintre victime a fost violată şi aruncată în fântână, alta agresată şi ascunsă sub pat, iar cea de-a treia a fost violată şi ucisă, apoi agresorul i-a dat foc la casă.

O altă victimă, tot femeie în vârstă, a fost bătută crunt şi violată de acelaşi agresor.

Totodată, procurorii susţin că modul de operare în toate acestea este similar, motiv pentru care dosarele s-au conexat.

×
Subiecte în articol: observator