Un avion al companiei Tarom care a plecat din Bucuresti spre Dubai, joi noapte, a fost intors din drum dupa cateva zeci de minute de la decolare, deoarece la Aeroportul Henri Coanda s-a primit un telefon care anunta prezenta unei bombe in aeronava.
Amenintarea viza cursa RO 065 Bucuresti - Dubai. Avionul a aterizat la ora 1:06, fiind asteptat, conform procedurii, la un loc stabilit de pe aeroport, unde se aflau organele abilitate sa rezolve un astfel de caz. La 2:30, dupa ce a fost inspectata mai bine de o ora, aeronava a fost declarata "nesuspecta". Cu toate acestea, Tarom a decis mutarea pasagerilor intr-un alt aparat, care a decolat spre Dubai la ora 4:35. Politia a inceput procedurile de identificare a persoanei care a anuntat bomba. Pe aeroport se afla si directorul executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, care se intorcea dintr-un concediu facut la Dubai. (Radu Crivat)
Citește pe Antena3.ro