Fostul director al Inspectoratului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Piteşti Cristian Libertatu va fi judecat în libertate, după ce Curtea de Apel Piteşti a admis recursul făcut de avocatul său la decizia de respingere a cererii de eliberare sub control judiciar, dată de Tribunalul Argeş.
Alţi doi inculpaţi în dosarul corupţiei din arbitraj, finanţatorul echipei FC Argeş, Cornel Penescu, şi directorul general al firmei PIC, Liviu Făcăleaţă, vor rămâne în arest, în cazul lor magistraţii Curţii de apel Piteşti respingând recursurile formulate de către avocaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au judecat, joi, recursurile înaintate de avocaţii lui Cornel Penescu, Cristian Libertatu şi Liviu Făcăleaţă la decizia din 28 iulie a Tribunalului Argeş de respingere a cererilor de eliberare provizorie sub control judiciar formulate de către cei trei.
Finanţatorul echipei FC Argeş, Cornel Penescu, fostul director al Inspectoratului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Piteşti Cristian Libertatu şi directorul general al firmei PIC, Liviu Făcăleaţă au făcut noi cereri de eliberare provizorie sub control judiciar, care au fost respinse, marţi, de Tribunalul Argeş, cei trei făcând recurs la această hotărâre, care a fost judecat în cursul zilei de joi.
În prima parte a lunii iulie, Penescu, Făcăleaţă şi Libertatu făcuseră alte cereri de eliberare sub control judiciar, respinse atât de Tribunalul Argeş, cât şi de Curtea de Apel Piteşti, la recurs.
Finanţatorul echipei FC Argeş, Cornel Penescu, fostul director al Inspectoratului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Piteşti Cristian Libertatu şi directorul general al firmei PIC, Liviu Făcăleaţă, arestaţi preventiv din data de 13 aprilie, sunt, în prezent, la Penitenciarul Colibaşi, unde în acelaşi dosar privind corupţia din arbitraj este arestat preventiv şi fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor Gheorghe Constantin.
Alţi zece inculpaţi, respectiv directorul pentru relaţii internaţionale al Federaţiei Române de Fotbal, Florin Prunea, observatorul federal Marcel Lică şi arbitrii Sorin Corpodean, Marcel Savaniu, Aurelian Bogaciu, Cristian Lucian Dan şi Sorin Caia, administratorul FC Argeş, Gheorghită Pieca, fostul preşedinte al formaţiei piteştene Cristian Mincă şi Daniela Carstina, director în cazul societăţii PIC, acuzaţi şi ei de fapte de corupţie, au fost trimişi în judecată în stare de libertate în acelaşi dosar.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro