x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cseke cere deblocarea a 5.000 de posturi, Boc spune că e nevoie de acordul FMI şi aprobă doar 1.000

Cseke cere deblocarea a 5.000 de posturi, Boc spune că e nevoie de acordul FMI şi aprobă doar 1.000

25 Aug 2010   •   00:00

Ministrul Sănătăţii a solicitat, miercuri, în şedinţa Guvernului, deblocarea a 5.000 de posturi necesare sistemului medical, dar premierul a spus că nu se poate debloca decât un post la şapte eliberate, ceea ce înseamnă 1.000, iar eventuale suplimentări vor trebui negociate în toamnă cu FMI.

Surse oficiale au declarat agenţiei Mediafax că ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a prezentat o informare în care a arătat că necesarul de angajări în sistemul medical este de circa 5.000 de cadre medicale.
"Premierul a acceptat deblocarea posturilor doar conform principiului o angajare la şapte posturi eliberate şi a arătat că, dacă în urma analizelor Ministerului Sănătăţii, va fi nevoie de deblocarea altor posturi, va trebui să se negocieze cu Fondul Monetar Internaţional, în toamnă, când reprezentanţii instituţiei vor reveni la Bucureşti", au precizat sursele citate.

Potrivit aceloraşi surse, în condiţiile respectării angajamentelor asumate cu FMI şi a aplicării principiului o angajare la şapte posturi eliberate, nu vor putea fi deblocate decât 1.000 de posturi în sănătate.
Premierul Emil Boc declarase, marţi, că deocamdată în sistemul medical nu se poate angaja decât o persoană la şapte posturi eliberate, arătând că în urma cererii ministrului Sănătăţii de deblocare a angajărilor în sistem a cerut o reevaluare a tuturor posturilor disponibile ca urmare a restructurării.

Întrebat dacă se opune reluării angajărilor în sănătate, premierul Boc a spus că nu se opune niciunei proceduri legale, dar că pentru a fi deblocate posturi în sistemul medical trebuie analizate mai întâi rezultatele restructurării în acest domeniu.
"În acest moment există posibilitatea ca unul din şapte să se angajaze potrivit procedurilor legale şi acest lucru se derulează. Am cerut să se facă o reevaluare per sistem şi să se vadă, în urma aplicării prevederii legale a angajării unul din şapte, câte posturi sunt disponibile, să se acorde acolo unde sunt probleme de sistem, iar după aceea vom discuta, în urma finalizării procesului de restructurare, etapa 1 septembrie, ce resurse umane putem avea, pentru că nu poţi, pe de o parte, să faci o restructurare şi, pe de altă parte, să facem angajări în acelaşi timp", a declarat Emil Boc.

×
Subiecte în articol: observator