x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cum vând bulgarii roşiile la preţ dublu faţă de români

Cum vând bulgarii roşiile la preţ dublu faţă de români

07 Aug 2017   •   14:34
Cum vând bulgarii roşiile la preţ dublu faţă de români

Simpla producţie nu aduce cu sine câştiguri importante, iar românii nu pun mare preţ pe acest lucru sau nu au posibilitatea de a procesa bunurile. Cuvintele cheie pentru a obţine mai mulţi bani pe producţie sunt procesarea şi marketingul.

Cum utilajele de procesare sunt scumpe şi nu şi le permite oricine, vecinii bulgari ne dau un exemplu despre cum reuşesc ei să vândă turiştilor roşiile mai scump ca noi, printr-o simplă poziţionare a mâncărurilor pe meniu. Toţi cei care am ajuns pe litoralul bulgăresc am observat că acolo, o masă începe negreșit cu o salată de roșii cu castraveți și brânză. Este un produs tradițional, numit Shopska, de care bulgarii sunt tare mândri și de care turiștii români sau străini sunt foarte atraşi.

În condiţiile în care consumul de roşii în cele două ţări este aproximat egal, de 31 kg pe an/ persoană, vanzarea roşiilor la preţ mai mare de către bulgari aduce venituri suplimentare producătorilor şi a celor implicaţi în sistemul HoReCa.

Salata lor de roşii - Shopska - este vândută ca aperitiv - poziția de început din lista de meniu - și are un preț de aproximativ 11 lei. Salata noastră, cu aceleași ingrediente, este vândută la felul principal, este poziționată la coadă în lista unui meniu și are un preț de aproximativ 5-6 lei.

Aşadar, ei profită de produsul lor tradițional, ba chiar şi-l promovează prin intermediul proiectului "Sprijin pentru marketing național de impact pentru produse cu destinație turistică", finanțat de fondul de dezvoltare regională european și bugetul de stat al Republicii Bulgaria, cu un un buget total de 1.600 miliarde euro alocate în perioada 2007-2013 pentru dezvoltarea produselor destinate turismului. Proiectul a fost derulat cu sprijinul guvernului italian, cu scopul obținerii unui schimb de experiență.

Prețul tomatelor în Bulgaria în lunile iulie-august în zona Litoralului Mării Negre variază între 1,4 și 3,5 leva, adică între 3-7 lei.

Mai mult, Bulgaria a aplicat pentru înregistrarea europeană a soiului Bulgarian Pink Tomato din regiunea Kurtovo.

Pentru mai multe detalii despre acest subiect şi pentru a descărca gratuit  un amplu Ghid al roşiilor în Europa, accesează link-ul http://agrotrends.ro/horticultura/

 

×
Subiecte în articol: roşie