x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cursa TAROM Londra - Bucureşti, programată miercuri, a fost anulată, după ce pilotul a fost supus etilotestului!

Cursa TAROM Londra - Bucureşti, programată miercuri, a fost anulată, după ce pilotul a fost supus etilotestului!

07 Feb 2013   •   18:17
Cursa TAROM Londra - Bucureşti, programată miercuri, a fost anulată, după ce pilotul a fost supus etilotestului!
Sursa foto: Vlad Dumitrescu/Intact Images

Cursa Tarom Londra-Bucureşti, programată miercuri, a fost anulată după ce, la un control de rutină, autorităţile aeroportuare londoneze au descoperit că pilotul se afla "în incapacitate fizică".
Acesta a fost suspendat până când se va stabili dacă era sub influenţa băuturilor alcoolice.

"TAROM a anulat zborul RO394 Londra-Bucureşti de ieri, 6 februarie 2013, din cauza faptului că un membru al echipajului s-a aflat în incapacitate fizică de a opera zborul. Inaptitudinea medicală a fost depistată de autorităţile aeroportuare din Londra în urma unui control de rutină. În prezent se desfăşoară o investigaţie pentru a se stabili motivele pentru care pilotul s-a aflat în imposibilitatea de a efectua zborul. Din motive de siguranţă, TAROM a decis anularea zborului de ieri, iar pasagerii cursei au beneficiat de asistenţă, conform Directivei Europene 261/2004, şi au fost rerutaţi pe alte zboruri pentru a ajunge la destinaţie", a anunţat TAROM într-un comunicat postat pe site-ul companiei.

Conform sursei citate, pilotul a revenit în ţară în cursul zilei de joi şi a fost suspendat din activitate până la finalizarea investigaţiei.
"Dacă în urma investigaţiei se stabileşte că pilotul a fost depistat pozitiv la un control al alcoolemiei, acesta va fi concediat imediat, în conformitate cu regulamentul de ordine interioară al companiei", a anunţat TAROM.

“A fost arestat la Terminalul 4 al aeroportului Heathrow. Între timp a fost eliberat pe cauţiune, dar a fost pus sub acuzare pentru o încălcare a legii şi i s-a cerut să se întoarcă la Tribunalul Uxbridge în data de 19 februarie. Trebuie, aşadar, să revină şi să se prezinte în instanţă în data de 19 februarie. Este acuzat de încălcarea legii, mai precis de tentativa de a pilota un avion în condiţiile încare depăşise alcoolemia permisă. Probele care i-au fost prelevate au confirmat acest lucru.
Testările pe care le efectuăm sunt unele de rutină dar, evident, nu alergăm încoace şi-ncolo testând piloţii. E nevoie să avem informaţii cum că cineva ar fi depăşit limita de alcool”, a declarat, pentru Jurnalul Naţional, un purtător de cuvânt al Poliţiei Metropolitane, Simon Fisher. (Irina Cristea)


×