Întrebat, miercuri, după ședința de Guvern, câte unități școlare au fost expertizate seismic până acum în România, Cărbunaru a răspuns că cele 118 școli cu risc seismic au fost identificate ca urmare a unui program derulat la nivel național.
„Sunt, din ceea ce știu, peste 2.500 de școli care au fost deja evaluate în acest sens. Pe lângă accelerarea procedurilor pentru demararea și încheierea rapidă a procesului de consolidare la risc seismic pentru aceste 118 școli, la nivelul Guvernului s-a luat și decizia de a accelera sistemul de evaluare pentru a avea o acoperire cât mai rapidă și a evaluării extinse”, a declarat Dan Cărbunaru.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri că 118 școli au fost evaluate cu risc seismic 1 și că a decis ca aceste unități școlare să intre imediat în reabilitare.
„Ceea ce este important de subliniat, sensibil în momentul de faţă, este domeniul infrastructurii şcolilor din Ministerul Educaţiei. (...) Avem 60 de şcoli (..) care se reabilitează printr-un program finanţat prin Banca Mondială, dar avem, de asemenea, 118 şcoli care au fost evaluate cu risc seismic 1. Am decis ca la nivelul grupului să se analizeze imediat modalitatea prin care aceşte şcoli cu risc seismic 1 să intre în reabilitare imediat, în funcţie de procedurile care sunt specifice”, a spus Ciucă.
(sursa: Mediafax)