x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dan Şova, în Parlament: Din cele 3.000 de file ale dosarului, 60 se referă la mine

Dan Şova, în Parlament: Din cele 3.000 de file ale dosarului, 60 se referă la mine

03 Dec 2015   •   11:21
Dan Şova, în Parlament: Din cele 3.000 de file ale dosarului, 60 se referă la mine

Senatorul PSD Dan Şova a susţinut joi, în şedinţa de plen în care urmează să se voteze asupra cererii Justiţiei privind încuviinţarea reţinerii şi arestării sale preventive, că din cele 3.000 de file ale dosarului doar 60 sunt cu referire directă la el, iar acestea nu conţin probe, ci denunţul şi ordonanţele procurorului.

Şova i-a îndemnat, în luarea sa de cuvânt, pe senatori să voteze conform propriei conştiinţe, în acord cu Constituţia şi "după cum scrie în Regulament".

"Mă aflu în faţa dumneavoastră pentru a treia oară anul acesta la un vot de ridicare a imunităţii. Cred că încep să mă apropii de recorduri nedorite. Pentru că sunt în situaţia aceasta, simt nevoia nu să vă solicit ceva, ci să vă aduc la cunoştinţă câteva date. S-a prezentat în faţa dumneavoastră un dosar de 3.000 de file care se referă la două infracţiuni - la un abuz în serviciu şi la un trafic de influenţă. Din cele 3.000 de file, referitoare la mine sunt 60 de pagini. Cele 60 de pagini nu sunt de probe, sunt un denunţ şi ordonanţele procurorului. Îmi asum ce spun. În dosar, şi dosarul este la Comisia juridică, în afară de denunţ, nu există niciun fel de probe. Există un denunţ, atât", a declarat Şova.

El a explicat că, în data de 9 octombrie, a fost făcut un denunţ la adresa lui, despre care nu a avut însă cunoştinţă.

"Nu am ştiut absolut nimic. S-au făcut cele 3.000 de file. Pe 19 noiembrie, am fost adus cu mandat la DNA deşi mă aflam sub control judiciar, deci puteam să vin în orice moment. (...) În decurs de 30 de minute am fost declarat suspect, am fost declarat inculpat şi, în următoarele 30 de minute, mi s-a cerut arestarea. Vă spun date, nu altceva", a precizat senatorul social-democrat.

Dan Şova a spus că a observat că există "o modă" să se vorbească despre renunţarea la imunitate, însă "imunitatea parlamentară nu înseamnă imunitate juridică".

"Am venit în februarie aici şi v-am solicitat să votaţi împotriva cererii de arestare. Cred că e important plenul Senatului să ştie, pentru că vorbim despre egalitatea puterilor în stat, despre echilibrul puterilor în stat, că pentru niciuna din acuzaţiile pentru care mi s-a cerut arestarea în februarie nu am fost trimis în judecată. Am văzut că este o modă acum (...) să vorbim despre renunţarea la imunitate. O spun încă o dată: simpla discuţie despre renunţarea la imunitate ne face de râs în Europa, de la Stockholm până la Atena şi de la Atlantic până la Riga. Râde toată lumea de noi. Toată lumea are imunitate. Imunitatea parlamentară nu înseamnă imunitate juridică", a explicat Şova.

Comisia juridică a Senatului a dat, în 24 noiembrie, un aviz favorabil cererii Justiţiei privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova.

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a sesizat procurorul general pentru a cere preşedintelui Senatului încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova.

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

Sursa: Agerpres  

×
Subiecte în articol: dan sova senator psd