x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Datoriile sistemului sanitar vor fi decontate

Datoriile sistemului sanitar vor fi decontate

Publicat la 10 Mar 2005 00:00 Modificat la 10 Mar 2005 00:00

Datoriile din sistemul sanitar, de 3.500 miliarde de lei, vor fi decontate din bugetul pe 2005 alocat cu aceasta destinatie, diminuandu-se proportional consumul din acest an, a anuntat aseara, la Palatul Victoria, ministrul Sanatatii, Mircea Cinteza. Guvernul a aprobat in acest sens un proiect de lege, ce va fi transmis Parlamentului in procedura de urgenta, proiect care ar trebui aprobat pana la inceputul lunii aprilie, a precizat Cinteza. (Aniela Nine)



×
Subiecte în articol: observator