x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator De ce a murit Papa Francisc? Nu a decedat din cauza pneumoniei

De ce a murit Papa Francisc? Nu a decedat din cauza pneumoniei

de Redacția Jurnalul    |    21 Apr 2025   •   21:33
De ce a murit Papa Francisc? Nu a decedat din cauza pneumoniei
Sursa foto: Hepta/Papa Francisc

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral şi a unei insuficienţe cardiace ireversibile ulterioare, a anunţat Vaticanul luni seara, conform agenţiilor internaţionale de presă

Papa Francisc a murit luni, la vârsta de 88 de ani, în urma unui accident vascular cerebral care a dus la comă şi insuficienţă cardiovasculară ireversibilă, a anunţat Vaticanul în certificatul de deces.

Documentul, semnat de directorul pentru sănătate şi igienă al Statului Cetăţii Vaticanului, Andrea Arcangeli, certifică faptul că decesul a survenit la ora locală 7:35 (5:35 GMT) pe 21 aprilie în apartamentul său, reşedinţa Casa Santa Marta din Vatican.

Francisc a murit după mai bine de două luni în care a suferit de probleme respiratorii grave care l-au obligat să rămână internat în spitalul Gemelli din Roma timp de 38 de zile, până pe 23 martie.

Conform istoricului său medical, Francisc a suferit un episod de insuficienţă respiratorie acută din cauza unei pneumonii microbiotice bilaterale, precum şi bronşite multiple, hipertensiune arterială şi diabet.

Decesul a fost confirmat de o electrocardiogramă.

"Declar că, în conformitate cu ştiinţa şi conştiinţa mea, cauzele decesului sunt cele menţionate", se arată în buletin, citat de EFE

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: Papa Francisc deces