După ce la sfârşitul săptămânii trecute au făcut mai multe cercetări la faţa locului, specialiştii Institutului Geologic al României au publicat, ieri, un raport preliminar privind alunecările de teren din satul gălăţean Izvoarele, care pun în pericol sute de case. Printre posibilele cauze, aceştia iau în calcul atât numeroasele cutremure de pământ care s-au produs aici, cât şi exploataţiile petroliere din zonă, care au dus la “fenomene de tasare diferenţiată a terenurilor”.
Locuitorii satului gălăţean Izvoarele au stat cu frica în sân timp de trei ani din cauza numeroaselor seisme care au avut loc în acestă zonă, iar acum fac nopţi albe de teamă că locuinţele lor vor fi înghiţite de pământ.
Alunecările de teren s-au extins în ultima săptămână și nu dau semne că s-ar opri. Potrivit specialiştilor geologi, care au făcut măsurători şi au monitorizat zona câteva zile, o posibilă cauză a alunecării terenului ar putea fi naturală, fiind legată de amplasarea localităţii pe un teren instabil, format din nisipuri şi pietrişuri, dar şi de multitudinea de seisme înregistrate aici în perioada 2013-2016.
O altă posibilă cauză luată în calcul de specialişti este cea antropică, în raportul preliminar al Institutului Geologic vorbindu-se despre “fenomene de tasare diferenţiată a terenurilor, datorate exploatării de petrol şi gaze pe cele trei domuri ale structurii petrolifere Independenţa pe care se află amplasate şi localităţile Izvoarele şi Slobozia Conachi”.
“Activitatea veche de exploatare pe această structură, cât şi actualele sonde de extracţie amplasate spre est, în zona localităţilor Negrea şi Schela pot fi avute în vedere cauze antropice de modificare a suprafeţei terenului. Acest fapt este posibil, având în vedere fragilitatea nivelelor impermeabile ce separă nivele nisipoase cu petrol şi gaze. O activitate de extracţie bazată şi pe sonde injecţie ar amplifica apariţia unor fenomene de instabilitate în tot acest areal”, se arată în documentul publicat pe site-ul instutuţiei.
În contextul în care noi crăpături în pământ apar peste noapte în apropierea caselor, iar unele au peste un metru, autoritățile locale așteaptă de la specialiști și soluții.
“Vorbim de soluții pe termen scurt, imediate, căci de soluții pe termen lung am discutat deja — consolidarea malurilor, plantarea de puieți de copaci acolo, pentru stabilizarea malurilor, dar o soluție pe termen scurt nu avem și de aceea așteptăm din partea specialiștilor o recomandare, noi nu ne putem pronunța", spune președintele Consiliului Județului Galați, Costel Fotea.
Joi seară, în satul Izvoarele s-a înregistrat o alunecare de teren, produsă pe versantului unui deal, fenomen care continuă să se manifeste și în prezent și care a determinat autoritățile locale să evacueze o stână cu 250 de oi din zonă.
IDEE
Geologii precizează că pentru stabilirea cu precizie a cauzelor reale care au condus la fenomenul de instabilitate a terenului de la Izvoarele, sunt necesare alte studii detaliate în teren.