x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cei doi pacienţi internaţi la Floreasca după explozia de la Botoșani au o evoluție lent favorabilă

Cei doi pacienţi internaţi la Floreasca după explozia de la Botoșani au o evoluție lent favorabilă

24 Iun 2024   •   12:45
Cei doi pacienţi internaţi la Floreasca după explozia de la Botoșani au o evoluție lent favorabilă

Cei doi pacienţi internaţi la Spitalul Floreasca după explozia de la Dedeman Botoșani au o evoluție lent favorabilă, se mobilizează, cooperează, anunță Ministerul Sănătății.

Potrivit informării transmise luni de Ministerul Sănătăţii, Cei doi pacienţi internaţi la Spitalul Floreasca după explozia de la Dedeman Botoșani au o evoluție lent favorabilă, se mobilizează, cooperează. Aceștia sunt stabili hemodinamic și respirator. Se continuă cu măsurile de îngrijire specifice de ATI și Chirurgie plastică.

Cei trei pacienți de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Spiridon din Iași: sunt conștienți, cooperanți, stabili hemodinamic și respirator, fără oxigenoterapie.

Zece pacienți au fost externați de la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani.

În total, în urma exploziei de la magazinul Dedeman din Botoşani au fost înregistrate 15 victime.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: dedeman botosani raniti