x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Descinderi la clubul Pandurii Târgu Jiu. Poliţia şi Garda Financiară Gorj caută documentele financiar-contabile ale echipei

Descinderi la clubul Pandurii Târgu Jiu. Poliţia şi Garda Financiară Gorj caută documentele financiar-contabile ale echipei

10 Iul 2013   •   10:14
Descinderi la clubul Pandurii Târgu Jiu. Poliţia şi Garda Financiară Gorj caută documentele financiar-contabile ale echipei
Sursa foto: jurnalul.ro

Mai mulţi poliţişti şi comisari ai Gărzii Financiare din Gorj au descins, miercuri dimineaţă, la sediul Clubului Pandurii din Târgu Jiu pentru a verifica o serie de acte financiar-contabile, în baza unei plângeri depuse de către conducerea Complexului Energetic Oltenia.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, Romina Dochian, instituţia are un dosar penal deschis în urma plângerii depuse de către conducerea CE Oltenia şi, în consecinţă, sunt făcute verificările de rigoare. Plângerea vizează faptul că şefii Complexului Energetic Oltenia nu ar avea acces la documentele contabile ale clubului, complexul fiind finanţatorul principal al echipei de fotbal.

Anterior, managerul privat al CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, declarase că preşedintele clubului, Marin Condescu, refuză să îi pună la dispoziţie actele financiar-contabile pe care i le-a solicitat, motiv pentru care a şi anunţat că pe 19 iulie ar urma să aibă loc o şedinţă a Adunării Generale a Acţionarilor, în care va fi votată schimbarea lui Condescu din fruntea clubului.

Potrivit România TV, descinderile de la club se fac în absenţa lui Marin Condescu, acesta fiind plecat la Bucureşti cu probleme sindicale, miercuri fiind însă şi ziua sa de naştere.

Cu aproximativ o lună în urmă, Condescu a prezentat, într-o conferinţă de presă, documente de la DNA din care reieşea că finanţarea clubului a fost legală la vremea respectivă, fiind făcute verificări cu privire la finanţarea echipei pentru perioada 2010-2012. Documentele au fost prezentate după ce Curtea de Conturi a stabilit că actuala conducere a CE Oltenia trebuie să recupereze de la club 18.8 milioane de lei.

Reprezentanţi ai Complexului Energetic Oltenia au anunţat, la jumătatea lunii mai, că au dat în judecată Clubul Pandurii Târgu Jiu pentru a recupera 18,8 milioane de lei, sumă pe care echipa de fotbal ar fi primit-o, în perioada 2009 - 2011, în mod nelegal de la unităţi din minerit şi energie, cu titlu de finanţare.

Condescu afirma că finanţarea Clubului Pandurii Târgu Jiu cu bani din minerit şi energie se face în baza unor legi, hotărâri de guvern şi decizii ale consiliilor de administraţie de la unităţile care formează în prezent Complexul Energetic Oltenia. "Înseamnă că banii aceştia îi vor plăti toţi parlamentarii României, toate guvernele din 2005 şi până acum, toţi miniştrii şi prim-miniştrii", a spus Condescu.

Potrivit acestuia, Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu nu are de restituit nicio sumă către Complexul Energetic Oltenia.



×