x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Descinderi la Pandurii Târgu-Jiu. Garda Financiară a verificat documentele contabile ale clubului

Descinderi la Pandurii Târgu-Jiu. Garda Financiară a verificat documentele contabile ale clubului

de Gabriela Mladin    |    10 Iul 2013   •   16:45
Descinderi la Pandurii Târgu-Jiu. Garda Financiară a verificat documentele contabile ale clubului

Mai mulţi poliţişti de la Serviciu de Investigarea Fraudelor şi comisari ai Gărzii Financiare Gorj au descins, în această dimineaţă, la Clubul de fotbal Pandurii Târgu-Jiu. Ofiţerii au verificat documentele contabile ale clubului, după ce conducerea Complexului Energetic Oltenia, acţionarul majoritar al echipei de fotbal, s-a plâns anchetatorilor că finanaţează activitatea sportivă, dar nu a primit niciodată un raport cu cheltuirea acestor bani. În ultimii 3 ani, CEO a sponsorizat clubul cu 60 de milioane de lei. În plângerea depusă la parchet, Ciurel îl acuză pe Condescu de folosirea ilegală a clădirii de la Debarcader care aparţine companiei statului, în care sindicalistul şi preşedintele clubului de fotbal deţine două televiziuni locale, Tele 3 şi Realitatea de Gorj.

La primele ore ale dimineaţii de ieri, anchetarorii au intrat în sediul clubului de fotbal Pandurii Târgu-Jiu unde au stat mai bine de 6 ore. Au verificat mai multe documente financiar-contabile şi au ridicat mai multe acte. “Ancheta se desfăşoară sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Poliţiştii verifică mai multe documente privind un dosar de infracţiuni economice”, a confirmat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IJP Gorj.

Anchetatorii au în lucru un dosar penal în care cei din conducerea Clubului de fotbal sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice. Dosarul s-a format după ce reprezentanţii CEO s-au sesizat faptul că la club se fac cheltuieli de care ei nu au habar.

Ciurel: “Dau bani dar nu pot să văd cum se cheltuie!”

Managerul CEO, Laurenţiu Ciurel susţine că a cerut de nenumărate ori să-i fie puse la dispoziţie actele pentru a vedea cum se cheltuiesc banii clubului, având suspiciuni în privinţa activităţilor desfăşurate: “E normal să ştiu cum se cheltuiesc aceşti bani, CEO dă 20 de milioane de lei pe an, nu e logic să văd ce fac cu banii?”

De celalată parte, cei de la Clubul pandurii susţin că nu au ascuns niciodată cheltuielile făcute la club.
Conducerea CEO a cerut justificarea banilor, întrucât Curtea de Conturi a descoperit că fosta conducere a companiei de cărbune a efectuat plăţi ilegale către clubul de fotbal şi le-a imputat sumele de bani, respectiv 8 milioane de lei.

Plângerea lui Ciurel împotriva lui Condescu

În plângerea depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, CEO cere să se efectueze cercetări faţă de fapte penale săvârşite de Marin Condescu, în calitate de preşedinte al Federaţiei Naţionale Mine-Energie şi al Asociaţiei Clubului Sportiv Pandurii Târgu-Jiu. “Deşi este de notorietate faptul că preşedintele clubului a afirmat de nenumărate ori în mass-media că au fost transferaţi sau achiziţionaţi jucători, nu au fost niciodată înaintate societăţii noastre documente justificative în acest sens. În statutul Clubului Pandurii nu se regăseşte nici o menţiune privind vânzarea-cumpărarea de jucători, făcându-se vorbire doar de transferul de jucători. Conform raportului Comisiei de Cenzori pe anul 2012, în urma verificărilor, s-au constatat aspecte privind sumele cheltuite din fondurile clubului, fără a exista documente justificative detaliate. Nu este relavată nici o structură a cheltuielilor privind vânzarea sau cumpărarea de jucători, fiind reţinut doar capitolul cheltuieli consultanţă transfer jucători, în cuantum de 1.184.530 lei”, se arată în plângere.

Colaboratorii lui Condescu costă 160 de miliarde

Procurorul care a primit “misiunea” de a ancheta această cauză este Laurenţiu Grecu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. A fost poliţist şi vine din zona Motru. El va trebui să mai verifice şi ce cheltuieli cu colaboratorii, extrem de mari, a făcut Condescu. “Jumătate din bugetul anul se alocă pentru cheltuieli cu colaboratorii, respectiv 16.373.258 lei, fără a se preciza în concret din ce constau aceste cheltuieli şi care este destinaţia lor”, se mai menţionează în plângere.

Ciurel a mai descoperit că, deşi CEO asigura masa gratuită jucătorilor, Condescu şi-a trecut cheltuieli la acest capitol pentru anul 2012 de peste un milion de lei. Cheltuielile cu amortizarea, respectiv 4. 652. 559 lei, decontate de clubul lui Condescu ridică iar semne de întrebare. CEO se întreabă ce amortizare, având în vedere că aceasta presupune o cheltuială cu un mijloc fix.

Televiziunile lui Condescu funcţionează ilegal

Pe lângă alte cheltuieli pe care Clubul le-a făcut şi despre care reprezentanţii CEO susţin că sunt nejustificate, plăţi efectuate pentru echipa de fotbal şi neachitate de club, CEO reclamă procurorilor faptul că într-o clădire a companiei de stat, funcţionează ilegal două televiziuni locale, Tele 3 şi Realitatea de Gorj, deţinute de Marin Condescu. “La 01.11.2011 CEO a dat spre închiriere ( cu drept de folosinţă exclusivă) Federaţiei Naţionale Mine Energie a lui Condescu imobilul Debarcader P+2+M pentru o perioadă de 5 ani. În 18.01.2012 Condescu cere anularea contractului, iar în 30 de zile trebuia să elibereze imobilul. Clădirea era închiriată pentru birouri şi săli de pregătire profesională, iar destinaţia spaţiului nu putea fi schimbată decât cu acordul scris al celor din CEO”.

Condescu şi Mădălina, parteneri şi-n afaceri

Contrar acestor prevederi, Federaţia lui Condescu a închiriat clădirea care nu-i aparţinea la două societăţi, respectiv celor două televiziuni locale care au schimbat destinaţia spaţiului. Mai mult decât atât în 10.05.2013 Marin Condescu, în numele federaţiei sindicale a încheiat contract de închiriere cu S.C. Planexpert Event SRL Bucureşti pentru o perioadă de 5 ani, fimă care aparţine parteneri de încredere a lui Condescu, Mădălina Berbecel.
Astfel, după ce că nu-i aparţinea, somat să o eliberere şi încălcând contractul prin schimbarea destinaţiei clădirii, Marin Condescu o şi subînchiriează domnişoarei Mădălina Berbecel.

“Atitudinea abuzivă rezidă şi în faptul că imobilul nu a fost folosit conform destinaţiei, a suferit degradări, s-au făcut recompartimentări care să folosească noii destinaţii. Mai mult, după data de 22.04.2013 când CEO a trimis adresă la Federaţie că este de acord cu încetarea contractului, Condescu a încheiat abuziv, o lună mai târziu, contract de închiriere cu altă firmă”, se mai arată în plângere.

Conform registrului Comerţului, în 2010, acţionarii firmei Planexpert Event SRL Bucureşti sunt: Andreea Georgiana Crăciun, cu 35%, Mădălina Berbecel, cu 35% şi Bordea Daniela Doina, cu 30%, iar principala activitate este de organizare a expoziţiilor, târgurilor şi congreselor. În 2011, Crăciun iese din firmă şi părţile sociale sunt cumpărate de Mădălina Berbecel care deţine 70% din acţiuni şi devine şi administratorul societăţii.

×