Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Uniunea Europeană. Undeva, în Balcani. România, staţia CFR Ciulniţa. Anul de graţie 2009, după-amiaza unei duminici de început de august.
Suntem cinci călători care aşteaptă un tren spre Bucureşti (oricare, şi-o drezină de-ar veni) pe ce-a mai rămas din peronul gării. Liniile de cale ferată sunt pustii. Doar o adiere de vânt ce mişcă peturile aruncate printre traverse. Bălăriile au crescut înalte printre şinele de fier.
Pe peronul gării sunt săpate tranşee adânci de-un metru jumate. Deasupra, pe acoperiş, fâlfâie steagul Uniunii. Casiera, ieşită la aer, sparge-n dinţi seminţe de floare soarelui. Nu se aude decât schelăcăitul unui căţeluş gras căzut, ca blegul, într-o tranşee.
În Ciulniţa sunt vreo duzină de maidanezi, unul mai damblagit decât celălalt. Îşi târăsc picioarele rupte, îşi scarpină blana plină de râie şi au cozile tăiate. E leprozeria patrupedelor pe pâmânt. Dacă suferi de vreo depresie, la Ciulniţa poţi să cazi cu vena pe lamă... E imaginea pustiului. Sărăcie şi părăseală. România. Uniunea Europeană. Undeva, în Balcani. Aţi fost vreodată în Ciulniţa, domnule Berceanu?
P.S. Trenul care vine de la mare are, fireşte, întârziere. Şi nu mai sunt, fireşte, decât "locuri în picioare".
