x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Din mijlocul ţiganilor, ministrul francez de Interne îşi retrage "mizeria": Aţi înţeles greşit. Nu putem primi toată sărăcia din Europa!

Din mijlocul ţiganilor, ministrul francez de Interne îşi retrage "mizeria": Aţi înţeles greşit. Nu putem primi toată sărăcia din Europa!

de Veronica Micu    |    13 Sep 2012   •   10:15
Din mijlocul ţiganilor, ministrul francez de Interne îşi retrage "mizeria": Aţi înţeles greşit. Nu putem primi toată sărăcia din Europa!

Aflat intr-o vizita la Campia Turzii, ministrul francez de Interne, Manuel Valls incercat sa justifice declaratia sa la adresa tiganilor si anume ca "Franta nu poate primi toata mizeria din lume si din Europa".

A fost o greseala de interpretare, a spus oficialul francez, care a explicat ca Franta nu poate rezolva toate problemele din Europa, chiar daca trebuie sa-si asume partea sa de responsabilitate in primirea strainilor.

"Ati inteles gresit. Am spus si o repet. Suntem toti de acord ca Franta trebuie aiba si ea partea sa de responsabilitate in primirea de imigranti, de solicitanti de azil. Trebuie ca legile europene si franceze sa fie respectate. Suntem o tara de primire a emigrantilor. Nu avem insa capacitatea de a reglementa toate problemele din lume si din Europa. Nu putem primi toata saracia din Europa", a declarat Manuel Valls.

Fostul ministru francez de Interne, despre tigani: O minoritate "foarte criminogena", de o infractionalitate "extrem de cruda"

"Problema romilor din Franta este una complexa si care nu poate fi rezolvata in cateva luni. Aceasta problema este cunoscuta de mai multe decenii si pentru rezolvarea ei nu discursurile conteaza si nici acuzatiile. Noi nu-i stigmatizam nici pe romi si nici Romania. Franta are o politica de evacuare a taberelor ilegale, de conducere la frontiera, de lupta impotriva crimei organizate si, in acelasi timp, face eforturi de integrare in Franta. Dar suntem constienti de faptul ca eforturile trebuie facute mai intai de toate aici, in Romania, si acesta este mesajul autoritatilor romane. Se va ajunge la reusita prin multiplicarea proiectelor de acest fel", a spus Manuel Valls, cu referire la Scoala "Pavel Dan" din Campia Turzii, unde se deruleaza un proiect de reinsertie scolara a copiiilor romi, finantat de Roma Education Fund.

Valls a mai spus ca tara sa va continua actiunile de expulzare a romilor, dar ca se va implica si in proiecte de integrare sociala a acestora.

Cu o zi inaintea venirii sale in Romania, ministrul francez de Interne a afirmat, intr-o emisiune TV, ca "in ziua de astazi, nu ne putem permite sa primim aceste grupuri etnice care reprezinta proscrisii acestei planete, oameni persecutati si discriminati in tarile lor. In situatia in care se gaseste Franta astazi, nu ne putem permite sa primim, asa cum spunea si un fost premier, toata mizeria lumii si a Europei, in primul rand pe romii care cer azil'.

Ministrul francez de Interne, Manuel Valls, si ministrul delegat francez pentru Afaceri Europene, Bernard Cazeneuve au vizitat, astazi, o comunitate de romi din Campia Turzii. Oficialii francezi au vrut sa vada cum se integreaza romii repatriati din Franta si mai ales in ce conditii invata copiii din comunitatile de romi in scolile din Romania.

Cei doi au vizitat si Liceul Teoretic "Pavel Dan" din Campia Turzii, acestia fiind interesati de proiectul "Closer to school" -"Mai aproape de scoala" care a redus in ultimii doi ani abandonul scolar in randul copiiilor romi.

Delegatia franceza a fost primita de primarul Cluj-Napoca, Emil Boc, iar la Campia Turzii a fost insotita de prefectul Ioan Vuscan si inspectorul-sef Valentin Cuibus.

×