Marţi, în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti, Costica Vărzaru a recunoscut că ştia despre strângerea de bani pentru "protocol" şi că a a discutat cu vicepreşedinta comisiei de examen despre ajutorul pe care elevii trebuiau să-l primească pentru "rezolvarea" subiectelor de la Bacalaureat, deoarece aceştia erau "stresaţi" şi aveau nevoie de "un punct de sprijin".
Preşedintele completului de judecată, Vasile Băjan, a întrebat-o în repetate rânduri în ce consta acea "rezolvare", obţinând însă răspunsuri incoerente din partea acesteia.
Costica Vărzaru a susţinut că nu ea s-a ocupat de strângerea banilor, dar că ştia de acest lucru, iar sumele erau destinate pentru asigurarea unui minim protocol al comisiei, pentru "un suc, o fructă, o apă minerală".
În replică, judecătorul Vasile Băjan a întrebat-o: "Aveţi idee câtă apă s-a cumpărat cu 13.000 de lei?".
"Mi s-a zis că au fost 12.900 de lei de către şefa Comitetului de părinţi. Nu m-am opus, eu doar am luat la cunoştinţă de aceşti bani. Suma era pentru protocol. Nu am promis nimănui că voi furniza răspunsurile la subiectele de la examen. Am discutat cu vicepreşedintele comisiei pentru un minim de ajutor pentru elevi. Acest ajutor rămâne la latitudinea celor din Comisia de supraveghere", a spus Costica Vărzaru.
------------------------------------------------------------
Fosta directoare a Liceului "Bolintineanu" a declarat, astăzi, că reprezentanta comitetului de părinţi i-a spus că s-au strâns 12.900 de lei, pentru a asigura "un minim protocol" şi pentru a "motiva" comisia de bacalaureat, precizând că i s-a cerut vicepreşedintelui comisiei "să ajute" elevii.
Curtea de Apel Bucureşti a dezbătut recursul formulat de Costica Vărzaru, fosta directoare a Liceului "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală, la decizia de arestare preventivă pentru 29 de zile în dosarul în care este acuzată de trafic de influenţă privind examenul de bacalaureat.
Costica Vărzaru a spus că nu are multe precizări de făcut faţă de declaraţiile anterioare, astfel că instanţa i-a cerut să prezinte situaţia petrecută la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" privind examenul de bacalaureat
Vărzaru a arătat că nu s-a implicat cu nimic în strângerea de fonduri, ci doar că reprezentanta comitetului de părinţi i-a adus la cunoştinţă că s-a strâns o sumă de bani pentru protocol.
"Nu am iniţiat niciun act la strângerea banilor. Nu eu am gestionat această situaţie, ci comitetul de părinţi. Nu m-am implicat pentru formarea unei anume comisii speciale, ci ministerul s-a ocupat de acest aspect, prin Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. Am fost informată de către reprezentanta comitetului de părinţi că există această sumă strânsă, în principal pentru asigurarea unui minim protocol. Cred că era vorba de o apă, un suc, o apă minerală, şi totul era pentru asigura un climat propice", a spus Costica Vărzaru în faţa instnaţei, potrivit Mediafax.
Fosta directoare a Liceului "Bolintineanu" a precizat că anterior primise unele informaţii referitoare la componenţa comisiei, moment în care a fost întreruptă de instanţă, care i-a cerut să spună care este suma adusă la cunoştinţă. Vărzaru a arătat că i s-a spus că s-au strâns 12.900 de lei şi că ea nu s-a ocupat în niciun fel de achiziţionarea apei şi sucurilor, totul fiind la latitudinea comitetului de părinţi.
Instanţa a întrebat-o dacă mai existau şi alte fonduri strânse în şcoală, Costica Vărzaru spunând că nu ştie dacă mai existau alte fonduri, dar că şcoala sigur nu avea vreun fond de protocol pentru comisia de bacalaureat. Ea a precizat că trebuia să există un fond de la primărie pentru elevi, dar nu exista.
"Nu ştiam ce cumpărături s-au făcut. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu suma de bani. Reprezentantul comitetului de părinţi mi-a spus doar că la finalul examenului trebuia să fie motivată comisia", moment în care preşedintele de complet i-a amintit directoare că le-a declarat anterior, în faţa procurorilor, dar şi la Tribunalul Bucureşti, că subiectele ajungeau la unii elevi.
În acest context, Vărzaru, după o scurtă tăcere, a arătat că menţine toate declaraţiile date până acum şi a spus că ea nu a promis nimănui că va favoriza anumiţi elevi din liceu. "Eu nu am promis nimănui că voi furniza unora dintre elevi soluţiile, s-a discutat cu vicepreşedinta comisiei pentru un minim de ajutor acordat tuturor elevilor, într-o minimă măsură. Nu să ia notele cele mai mari, dar cât să treacă, note de trecere", a mai declarat Vărzaru.
Unul dintre judecătorii din complet a întrebat-o ce presupunea "ajutorul promovării", Vărzaru spunând că se dorea ca elevii să nu fie "stresaţi". "Una dintre soluţii ar fi fost şi cea de a rezolva subiectele, dar nu m-am ocupat eu", a spus Vărzaru.
Preşedintele completului de judecată a întrebat-o de unde se ştia că elevii erau stresaţi şi dacă erau, de ce anume erau eliberaţi de stres. Vărzaru a reafirmat că nu a avut nicio implicare, precizând că după ora 7.00 ea nu a mai fost în liceu. "Nu ştiu ce s-a mai întâmplat apoi, a rămas la latitudinea vicepreşedintei de comisie cum să procedeze mai departe", a mai spus Vărzaru.
Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti şi poliţiştii au făcut, la 1 iulie, în prima zi a examenelor scrise de la bacalaureat, percheziţii la Liceul "Bolintineanu", cu sprijinul SRI, Direcţiei Generale Anticorupţie şi Poliţiei Capitalei. În timpul percheziţiilor s-au găsit sume de bani în sălile de examen, inclusiv asupra unor profesori.
Directoarea Liceului "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală, Costica Vărzaru, demisă din funcţie în ziua percheziţiilor, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile, în 2 iulie, de Tribunalul Bucureşti, fiind acuzată de trafic de influenţă în scopul fraudării examenului de bacalaureat.
Citește pe Antena3.ro