x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Directorul general al Romatsa a demisionat: "Nu am nimic să-mi reproşez"

Directorul general al Romatsa a demisionat: "Nu am nimic să-mi reproşez"

22 Ian 2014   •   13:58
Directorul general al Romatsa a demisionat: "Nu am nimic să-mi reproşez"
Sursa foto: BOGDAN MARAN / MEDIAFAX FOTO
UPDATE 15:20 - CA al ROMATSA a decis delegarea atribuţiilor care revin funcţiei de director general al companiei către Valentin Cimpuieru, directorul departamentului tehnic-dezvoltare, au declarat, pentru Agerpres, surse oficiale. Această delegare vine după ce directorul general al ROMATSA, Aleodor Frâncu, şi directorul de operaţiuni al companiei, Bogdan Donciu, au solicitat eliberarea din funcţie.
----------------------------------------------

Directorul general al ROMATSA, Aleodor Frâncu, a demisionat, au declarat pentru Mediafax surse din companie. Demisia vine după ce premierul Victor Ponta a anunţat că va cere Consiliului de Administraţie înlocuirea sa pentru deficienţe în cazul accidentului aviatic din munţii Apuseni.

Directorul general al  ROMATSA, Aleodor Frâncu, a declarat, pentru Mediafax, că şi-a înaintat demisia Consiliului de Administraţie, "pentru liniştea şi stabilitatea instituţiei", dar că nu are nimic să-şi reproşeze.

"Demisia este un act unilateral. În atmosfera creată, nu mai puteam să-mi exercit funcţia de manager. ROMATSA are nevoie de stabilitate. Nu am nimic să-mi reproşez. Am demisionat numai pentru liniştea şi stabilitatea instituţiei", a spus Aleodor Frâncu.

Citeşte şi FILMUL accidentului aviatic din Cluj. Copilotul a anunţat primul prăbuşirea, medicul Zamfir a sunat de 5 ori la 112. Citeşte RAPORTUL Guvernului

Premierul Victor Ponta a cerut miercuri înlocuirea din funcţie a secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Cătălin Chiper şi a solicitat, totodată, ministrului Transporturilor demiterea directorului general al ROMATSA şi a directorului de operaţiuni. De asemenea, premierul a anunţat că va cere înscrierea pe ordinea de zi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a unui raport privind activitatea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS).

"Am decis astăzi (miercuri - n.r.) înlocuirea din funcţie a secretarului de stat care răspunde de intervenţiile la situaţiile de urgenţă, Cătălin Chiper, de la MAI. De asemenea, am solicitat ministrului Transporturilor şi Consiliului de Administraţie înlocuirea directorului general ROMATSA şi a directorului de operaţiuni şi, în calitatea mea de vicepreşedinte al CSAT, voi solicita în mod oficial înscrierea pe ordinea de zi a CSAT a unui raport privind activitatea STS în acest caz, evident, prin decizia CSAT, nu depinde de Guvern, înlocuirea şefului STS şi, mai departe, a persoanelor direct responsabile de nefuncţionarea corespunzătoare a sistemelor tehnice de identificare", a afirmat Ponta la Guvern.

Premierul a apreciat că aceste responsabilităţi "la nivel de vârf trebuie asumate ca un semnal foarte clar că există o responsabilitate şi o nefuncţionare corespunzătoare şi că în momente dificile aceste instituţii trebuie să beneficieze la cel mai înalt nivel de oameni capabili să-şi asume responsabilităţi".


×