Procurorii militari ai DNA l-au reţinut marţi pe Ştefan Enache, colonel în cadrul UM 02999, detaşat la Secretariatul General al Guvernului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea 30.000 de euro.
El va fi prezentat marţi Tribunalului Militar Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
DNA precizează într-un comunicat transmis AGERPRES că, în 8 decembrie, Ştefan Enache a pretins de la o persoană o sumă de peste 10.000 euro, în scopul de interveni pe lângă directorul Regiei Autonome - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, asupra căruia a dat asigurări că are influenţă, pentru ca acesta să le asigure celor doi adjudecarea, la o licitaţie, a unui imobil din municipiul Bucureşti, la un preţ mult subevaluat.
"Imobilul astfel achiziţionat urma să fie valorificat ulterior, iar profitul să fie împărţit între inculpat şi persoana respectivă. În acelaşi context, în 14 decembrie, inculpatul Ştefan Enache a primit efectiv suma de 30.000 euro, de la un intermediar, indicat pentru a asigura achiziţionarea a două imobile, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante", se arată în comunicat.
Sursa: Agerpres
IATĂ COMUNICATUL COMPLET EMIS DE DNA:
Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de la data de 15.12.2015, ora 04:00, până la data de 16.12.2015, ora 04:00 a inculpatului
ENACHE ŞTEFAN, colonel în cadrul U.M. 02999, detaşat la Secretariatul General al Guvernului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În ordonanţa procurorilor militari se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:
La data de 08 decembrie 2015, inculpatul Enache Ştefan a pretins de la o persoană o sumă de peste 10.000 euro, în scopul de interveni pe lângă directorul Regiei Autonome - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, asupra căruia a dat asigurări că are influenţă, pentru ca acesta din urmă să le asigure celor doi adjudecarea, la o licitaţie, a unui imobil din municipiul Bucureşti, la un preţ mult subevaluat.
Imobilul astfel achiziţionat urma să fie valorificat ulterior, iar profitul să fie împărţit între inculpat şi persoana respectivă.
În acelaşi context, în ziua de 14 decembrie 2015, inculpatul Enache Ştefan a primit efectiv suma de 30.000 euro, de la un intermediar, indicat pentru a asigura achiziţionarea a două imobile, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.
Inculpatului Enache Ştefan i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentat la data de 15 decembrie 2015, Tribunalului Militar București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.