x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DNA: Fost şef CFR Marfă Galaţi, reţinut pentru trafic de influenţă

DNA: Fost şef CFR Marfă Galaţi, reţinut pentru trafic de influenţă

09 Oct 2015   •   13:55
DNA: Fost şef CFR Marfă Galaţi, reţinut pentru trafic de influenţă
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Procurorii DNA Bacău l-au reţinut pe Săndel Dumitru, manager general al SNTF CFR MARFĂ SA Regionala Galaţi la data faptelor, pentru trafic de influenţă.

În dosar a fost reţinut şi Ionel Cristian Dascaliuc pentru trafic de influenţă şi complicitate la trafic de influenţă.

Ei vor fi prezentaţi, vineri, Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivi unui comunicat al DNA transmis vineri AGERPRES, în vara anului 2014, Săndel Dumitru, în calitate de manager, a pretins, prin intermediul lui Dascaliuc, de la administratorul unei societăţi comerciale, denunţător în cauză, 30.000 euro pentru a-şi exercita influenţa asupra angajaţilor din subordine, în legătură cu încheierea unui contract cu omul de afaceri, contract ce privea transportul de cereale.

"Deoarece clauzele contractului nu erau avantajoase pentru omul de afaceri din punct de vedere al termenelor de plată, acesta nu a mai fost executat. Ulterior, inculpatul Dascaliuc i-a comunicat omului de afaceri că încheierea contractului respectiv în condiţii avantajoase este posibilă doar dacă se realizează prin intermediul SC Rofersped SA, care reprezintă casa de expediţii a SNTF CFR Marfă SA Regionala Galaţi, lucru cu care acesta din urmă a fost de acord. În aceleaşi condiţii, Săndel Dumitru a reiterat pretinderea sumei de 30.000 euro pentru ca, în schimbul acesteia, să asigure încheierea contractului de transport, prin exercitarea influenţei pe care o avea asupra angajaţilor SC Rofersped SA", se arată în comunicat.

Procurorii susţin că Ionel Dascaliuc a pretins pentru sine un procent de 20% din afacere, raportat la valoarea facturilor emise de SC Rofersped SA către firma omului de afaceri, folos ce a fost estimat la acel moment în cuantum de aproximativ 260.000 lei, afirmând că această sumă i se cuvine ca urmare a contribuţiei sale la încheierea contractului, prin prisma relaţiei lui privilegiate cu Săndel Dumitru.

"Omul de afaceri a fost de acord cu remiterea sumelor de 30.000 euro şi 260.000 lei, dar în mod eşalonat, pe parcursul derulării contractului de transport. În perioada iulie - mai 2015, inculpatul Dumitru a primit efectiv de la omul de afaceri, prin intermediul celuilalt inculpat, suma de 22.500 euro, iar Dascaliuc suma de aproximativ 220.000 lei. Deoarece inculpaţii Dascaliuc şi Dumitru nu au încasat în totalitate sumele de bani pretinse de la omul de afaceri, cei doi au început să facă presiuni asupra acestuia pentru remiterea banilor, conform înţelegerilor dintre ei", precizează DNA.

În acest context, omul de afaceri i-a remis joi lui Ionel Dascaliuc sumele restante, respectiv 40.000 de lei şi 35.000 de lei, moment în care procurorii anticorupţie au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Neamţ.

Agerpres

×