x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doi turiști s-au rătăcit în munții Ciucaș

Doi turiști s-au rătăcit în munții Ciucaș

13 Ian 2019   •   18:10
Doi turiști s-au rătăcit în munții Ciucaș

Doi turişti s-au rătăcit duminică în zona Şaua Tigăilor din Munţii Ciucaş, patru salvatori montani deplasându-se în zona în care aceştia au dat indicaţii că s-ar afla.
"Acţiune în derulare pentru recuperarea a doi turişti rătăciţi în zona Şaua Tigăilor. Patru salvatori montani - Andi, Dragoş, Cristi şi Saşa - se deplasează acum de pe Creasta Gropşoarele - Zăganu înspre zona unde au dat indicaţii că ar fi", potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Formaţiei Salvamont Cheia - Ciucaş.
Potrivit lui Dragoş State, reprezentant al Formaţiei Salvamont Cheia, misiunea de recuperare a celor doi nu este deloc uşoară, având în vedere că în zonă este viscol.
"A fost un grup mai mare care a plecat din Pasul Bratocea. O parte s-a întors, o parte a ajuns, doi care s-au mişcat mai greu au sunat la Salvamont că s-a stricat vremea. Oamenii nu sunt echipaţi, nu au lanternă şi nu au ascultat de sfaturile colegilor mei care le-au spus să se întoarcă; au zis că este prea lung traseul şi acum traseul va fi mult mai lung, pentru că nouă ne ia extraordinar de mult timp să ajungem la ei pe viscol", a declarat, duminică, pentru AGERPRES, Dragoş State. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: turisti rataciti munții ciucaș