Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis joi că nu are competenţa de a judeca dosarul în care Parchetul General solicită confirmarea redeschiderii urmăririi penale împotriva fostului preşedinte Traian Băsescu în legătură cu răpirea jurnaliştilor români în Irak.
Curtea supremă a admis o excepţie de necompetenţă materială ridicată de reprezentantul Parchetului şi a retrimis dosarul la Judecătoria Sectorului 5, instanţă care a fost sesizată iniţial de către procurori.
Parchetul General a cerut în acest dosar şi începerea urmăririi penale împotriva copreşedintelui PNL Vasile Blaga, însă acesta susţine că dosarul său a fost închis, după ce în anul 2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale pe numele său.
Corneliu Vadim Tudor a depus o plângere penală la Parchetul General în care îi acuza pe Traian Băsescu şi pe preşedintele PDL de la acea vreme, Vasile Blaga, că şi-au însuşit o parte din răscumpărarea plătită de statul român pentru eliberarea celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak în anul 2005.
În plângerea penală depusă la Parchet, Vadim Tudor aducea ca argumente afirmaţiile făcute într-o carte de fostul procuror DIICOT Ciprian Nastasiu, şi anume că din suma plătită de statul român pentru eliberarea jurnaliştilor ar fi dispărut 4 milioane de euro.
Potrivit lui Nastasiu, autorităţile de la Bucureşti ar fi trimis la Bagdad, prin intermediul SIE şi cu implicarea lui Traian Băsescu, aproximativ 12 - 13 milioane de euro, însă răpitorii ar fi primit doar 9 milioane de euro. El îl acuza pe Traian Băsescu că a clasificat pentru 50 de ani documentele despre negocierile din Irak şi suma reală plătită răpitorilor.
AGERPRES