Avocatul lui Stoica a spus că clubul Oţelul Galaţi este parte responsabilă civilmente în proces, însă nu este reprezentat. Procurorii au declarat că clubul gălăţean a fost citat să se prezinte la termen, însă avocatul a afirmat că nu există o dovadă că citaţia ar fi fost primită.
Tot pe 16 aprilie, şase din cei opt inculpaţi vor da declaraţii în faţa instanţei. Ioan Becali şi Jean Pădureanu care au invocat dreptul la tăcere.
......................
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îi va audia, azi, de la ora 15:00 pe oamenii de fotbal condamnaţi în Dosarul Transferurilor, fiind posibil să se dea şi un verdict final în acest caz.
Ioan Becali, Victor Becali, Cristi Borcea, Mihai Stoica, George Copos, Gică Popescu, Jean Pădureanu şi Gigi Neţoiu au fost condamnaţi la 40 de ani de închisoare, cumulat, de Curtea de Apel, pentru 12 transferuri frauduloase, care au păgubit statul român cu 1,5 milioane de dolari.
La ultimul termen, instanţa, care a acordat o amânare pentru că Jean Pădureanu nu avea avocat, a decis să îi şi audieze pe inculpaţi.
Înalta Curte ar putea furnina un verdict final chiar în şedinţa de azi, deşi este de aşteptat ca sentinţa să fie amânată.
Tribunalul Bucureşti îi achitase, iniţial, pe toţi cei opt oameni de fotbal, însă decizia a fost contestată de DNA. Curtea de Apel, în schimb, a dat pedepse după cum urmează:
Ioan Becali - 8 ani de închisoare cu executare;
Cristi Borcea - 7 ani de închisoare cu executare;
Victor Becali - 7 ani de închisoare cu executare;
George Copos - 5 ani de închisoare cu executare;
Mihai Stoica - 4 ani de închisoare cu executare;
Jean Pădureanu - 3 ani de închisoare cu suspendare;
Gică Popescu - 3 ani de închisoare cu suspendare;
Gigi Neţoiu - 3 ani de închisoare cu suspendare.
Citește pe Antena3.ro