x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dumitru Cioflină, condamnat alături de Gigi Becali în dosarul schimburilor de terenuri cu MApN, va fi eliberat

Dumitru Cioflină, condamnat alături de Gigi Becali în dosarul schimburilor de terenuri cu MApN, va fi eliberat

20 Feb 2014   •   15:32
Dumitru Cioflină, condamnat alături de Gigi Becali în dosarul schimburilor de terenuri cu MApN, va fi eliberat

Judecătoria Găeşti a admis cererea de eliberare condiţionată a generalului Dumitru Coioflină, condamnat la doi ani de închisoare pentru abuz în serviciu, în dosarul schimburilor de terenuri cu MApN. În acest dosar au mai fost condamnaţi Gigi Becali şi Victor Babiuc.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Potrivit avocatului lui Cioflină, acesta a executat deja o treime din pedeapsa de doi ani, este grav bolnav şi a avut un comportament exemplar pe perioadă dedenţie.

×