x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Echipa militară de la Spitalul Deva și-a încheiat misiunea. Conducerea, preluată de medici civili

Echipa militară de la Spitalul Deva și-a încheiat misiunea. Conducerea, preluată de medici civili

07 Mai 2020   •   15:19
Echipa militară de la Spitalul Deva și-a încheiat misiunea. Conducerea, preluată de medici civili

Echipa militară a Spitalului Județean de Urgență Deva a predat, joi, conducerea unității sanitare unei echipe manageriale civile, transmite, joi, Ministerul Apărării Naționale (MApN).

„În perioada deținerii conducerii militare, echipa condusă de locotenent - colonelul medic Constantin Marinel Vlase a organizat activitatea medicală prin comasarea anumitor secții și regruparea acestora pe anumite paliere pentru eficientizarea circuitelor epidemiologice și a fluxului de pacienți”, anunță MApN.

De asemenea, arată sursa citată, au fost constituite stocuri de materiale sanitare și echipamente individuale de protecție, iar activitatea de distribuție a bunurilor materiale s-a executat eșalonat către secțiile spitalului. Totodată, au fost reconfigurate spațiile de depozitare a acestora pe categorii de bunuri și a fost efectuată instruirea personalului pe linia echipării/dezechipării echipamentelor de protecție individuală.

„La preluarea conducerii unității medicale, în data de 8 aprilie, echipa managerială a dispus dezinfecția terminală în spațiile interioare și exterioare ale spitalului și configurarea circuitelor funcționale. În urma adoptării acestor măsuri, spitalul a devenit operațional, în data de 13 aprilie, și a avut capacitatea de a gestiona toate solicitările de internare a pacienților confirmați SARS COV 2”, precizează oficialii ministerului.

De asemenea, anunță MApN, de la data ieșirii spitalului din carantină și reluarea activității medicale specifice, nu au mai fost înregistrate cazuri de infectare în rândul personalului medical, iar începând cu data de 1 mai, numărul pacienților vindecați și externați a depășit constant numărul celor internați.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a decis, în 8 aprilie, ca managementul civil să fie înlocuit cu unul militar la Spitalul din Deva.

(sursa: Mediafax)

×