In prag de iarnă, sute de copii din toată ţara ingheaţă in şcoli sau nu mai pot merge la ore, pentru că au fost lăsaţi fără surse de incălzire.
Anotimpul rece a luat prin surprindere autorităţile din nou. Nici o noutate. Dar in acest an, indiferenţa unor funcţionari publici şi ineficienţa unor programe de reabilitare au făcut noi "victime": in prag de iarnă, sute de copii din toată ţara ingheaţă in şcoli sau nu mai pot merge la ore, pentru că au fost lăsaţi fără surse de incălzire.
In cele mai multe cazuri, problemele elevilor se nasc din faptul că lucrările de modernizare a unităţilor de invăţămănt, demarate in vară, au fost intărziate nejustificat. In această situaţie sunt şcolile din comunele vrăncene Vidra, Bordeasca şi Tătăranu, unde invaţă peste 700 de copii. In timpul lucrărilor de reabilitare demarate acum căteva luni, sobele au fost demolate, dar nici pănă in ziua de azi nu au fost puse centrale termice. La Vidra, situaţia este cauzată de intărzierile survenite in procesul de finanţare a proiectului, iar in celelalte două cazuri vina o poartă directorii de şcoală: aceştia au inchis pur şi simplu actele de achiziţie a centralei in magazie, iar celelalte cadre didactice nu au putut face verificarea şi punerea in funcţiune a instalaţiei termice. "Ca să ne incălzim facem exerciţiile de gimnastică de la ora de sport aici, in clasă, cănd avem matematica, muzica sau alte ore. Altfel nu ne putem dezmorţi", a spus Dragoş Dumitrache, un elev din clasa a IV-a din Tătăranu. Părinţii sunt hotărăţi să nu işi mai lase copiii la şcoală.
VACANŢĂ NEPREVĂZUTĂ. Autorităţile din judeţul Vaslui au dat dovadă de mai multă inţelepciune şi nu forţează elevii să inveţe in temperaturi extreme. Copiii din satul Drăgeşti au parte de o vacanţă neprevăzută, de o săptămănă, dispusă de Inspectoratul Şcolar Judeţean. Şi asta pentru că, deşi şcoala este nouă, racordul electric nu a fost incă terminat, aşa că nu există lumină şi nici centrala termică nu poate funcţiona.
PROMISIUNI. Exemplele pot continua: la Mărşa, in judeţul Sibiu, centrala Grupului Şcolar nu a mai fost autorizată de ISCIR, iar elevii stau in clase cu mai multe geci pe ei. Grădiniţa este cea mai afectată, unde mai vin doar 35 din cei peste 130 de copii inscrişi. In Corabia, judeţul Olt, incălzirea se face cu sobe de teracotă, dar lipsesc lemnele. Şi la Bacău, pentru 200 de copii, educaţia se face "la rece", pentru că ţevile s-au spart la prima incercare de furnizare a agentului termic. In toate cazurile prezentate, autorităţile locale se intrec in promisiuni privind rezolvarea căt mai rapidă a problemelor.
Cursuri la pizzerie in Galaţi
Nici invăţămăntul superior nu este ferit de efectele valului de frig. O grupă de studenţi de la Facultatea de Limbi Străine din cadrul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi a participat la un curs de limba franceză intr-o pizzerie, pentru că in sălile facultăţii caloriferele sunt ingheţate. Rectorul Universităţii, Viorel Mănzu (foto), susţine că doar un corp al clădirii a rămas neracordat la sistemul de incălzire, din cauza unor intărzieri ale firmei care efectuează lucrările la sistemul termic. "Avem căldură şi in cămine, şi in Universitate, dar, din cauza unor lucrări intărziate, un corp al clădirii nu este racordat la sistemul de incălzire. Am luat măsuri ca să mutăm cursurile in altă parte, iar dacă un profesor a făcut acest lucru, l-a făcut pe propria răspundere", a spus rectorul Viorel Mănzu. (Daniel Mihalaşcu)
lucian.florea@jurnalul.ro