Elevii de clasa a II-a din toată ţara vor susţine miercuri evaluarea la matematică, ultimul test la această clasă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Următoarele evaluări, cele pentru clasa a VI-a, vor avea loc joi şi vineri.
Potrivit MEN, un raport de tip PISA cu evaluări pe fiecare competenţă pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a va fi realizat la nivel naţional pe baza rezultatelor obţinute la aceste testări.
Evaluările nu vor fi notate în catalog şi vor oferi profesorilor, elevilor şi părinţilor informaţii concludente despre nivelul de pregătire şi despre ceea ce trebuie îmbunătăţit, a precizat Ministerul Educaţiei.
Reprezentanţii ministerului susţin că evaluările la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a urmează modelul testelor internaţionale, ele introducând, de fapt, un sistem de pregătire a elevilor, obişnuindu-i cu examenul de la finalul ciclului gimnazial.