x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Emil Boc: Legea ANI dă posibilitatea demnitarilor să dea socoteală cu privire la averea pe care o au

Emil Boc: Legea ANI dă posibilitatea demnitarilor să dea socoteală cu privire la averea pe care o au

24 Aug 2010   •   00:00

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, înainte de începerea sesiunii extraordinare a Senatului, că Legea ANI nu aparţine unui partid, că aceasta dă posibilitatea demnitarilor să dea socoteală celor care i-au ales cu privire la averea pe care o au, recunoscând totuşi că majoritatea este "la limită".



 "Avem o majoritate la limită, e adevărat. Dar, repet, Legea ANI este o lege a României şi pentru transparenţa averilor demnitarilor şi fiecare va trebui, în raport cu propriul electorat care l-a ales, să arate votul, dacă susţine sau nu transparenţa declarării averilor demnitarilor", a declarat Emil Boc, citat de Mediafax.

El a susţinut că această lege nu aparţine unui partid, nu reprezintă doar Guvernul.

"Este o lege a ţării, este o lege, repet, care dă socoteală, care dă posibilitate demnitarului să dea socoteală celui care l-a ales cu privire la averea pe care o are. Dacă alţii se vor ascunde în spatele uşilor de prin acest Parlament ca să nu-şi declare averile, oamenii vor trebui să ştie cine sunt aceştia, iar momentul adevărului nu e departe", a conchis primul-ministru.

Premierul Emil Boc participă, marţi, la sesiunea extraordinară a Senatului în care urmează să fie dezbătută Legea ANI, el susţinând înainte de a intra în sala de plen importanţa adoptării acestui act normativ.

În cursul dimineţii, Emil Boc a avut o întâlnire cu senatorii PDL, care a durat peste jumătate de oră.

De asemenea, la Senat au sosit şi ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, al Justiţiei, Cătălin Predoiu, al Transporturilor, Radu Berceanu, şi al Sănătăţii, Cseke Attila.

Plenul Senatului se reuneşte, marţi, în sesiune extraordinară, cel mai important punct de pe ordinea de zi fiind cel legat de votarea Legii ANI.

Biroul Permanent al Senatului a decis, marţi dimineaţă, ca ordonanţele de urgenţă ale Guvernului referitoare la majorarea TVA la 24%, respectiv la modificarea Legii finanţelor publice locale să fie discutate în plen înaintea Legii ANI, inversând astfel punctele de pe ordinea de zi.

Legea ANI a fost adoptată, la mijlocul lunii august, de Camera Deputaţilor, în absenţa deputaţilor PSD, care părăsiseră sala la momentul votului. Forma de la Cameră a legii restabilea atribuţiile Agenţiei eliminate anterior de Senat.

Comisiile juridică şi pentru drepturile omului din Senat au adoptat, săptămâna trecută, raport favorabil la Legea ANI în forma votată de Camera Deputaţilor, eliminând însă liderii sindicali din sfera de aplicabilitate a actului normativ.

Preşedintele Comisiei pentru drepturile omului din Senat, Gyorgy Frunda, a susţinut că modificările aduse de Cameră Legii ANI sunt neconstituţionale, iar România va fi condamnată la compensaţii pentru abuzuri şi modificarea legislaţiei şi a precizat că nu va participa la şedinţa Senatului.

×
Subiecte în articol: observator