x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Europa extinde lista insectelor autorizate ca hrană pentru oameni! Larva gândacului de bălegar devine comestibilă

Europa extinde lista insectelor autorizate ca hrană pentru oameni! Larva gândacului de bălegar devine comestibilă

de Redacția Jurnalul    |    19 Ian 2023   •   10:50
Europa extinde lista insectelor autorizate ca hrană pentru oameni! Larva gândacului de bălegar devine comestibilă

Comisia Europeană a dat undă verde comercializării larvelor de gândac de bălegar („Alphitobius diaperinus”). Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a adăugat acest tip de insectă pe lista celor autorizate pentru consum uman.

Insecta devine a patra al cărei consum este permis de Uniunea Europeană, de când această listă a început să fie reglementată, în 2018, și este sigură în condițiile de utilizare propuse, după cum afirmă Organizaţia Consumatorilor şi Utilizatorilor (OCU). Chiar și așa, autoritățile avertizează că aceasta poate provoca reacții alergice la cei care au intoleranță la crustacee, informează „20 minutos”, citat de Rador.

În iulie 2022, EFSA a emis o evaluare pozitivă cu privire la larvele de gândaci, care pot fi gătite întregi sau sub formă de pudră sau făină. Acestea pot fi adăugate ca ingredient în diverse produse alimentare, cum ar fi batoane de cereale, paste, analogi de carne și produse de panificație.

Abia în luna ianuarie a fost autorizată comercializarea larvei gândacului de bălegar în Uniunea Europeană. În Spania, pe lângă aceasta, celelalte insecte permise sunt viermele de făină (Tenebrio molitor), lăcusta migratoare (Locusta migratoria) și greierul domestic (Acheta domesticus), fie sub formă congelată, uscată sau pudră.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: insecte autorizate hrană oameni