Potrivit unor surse din cadrul Primariei Arad si a Consiliului Judetean Arad, procurori ai Departamentului National Anticoruptie au descins ieri in institutiile respective si au ridicat documente referitoare la contractele incheiate de cele doua institutii cu grupul de firme Confort Construct. Procurorii au revenit si astazi la Arad. Ei au descins si la Compania de Apa-Canal, unde verifica, potrivit acelorasi surse, contractele privind masterplanul pe apa-canal.
Niciunul dintre angajatii celor doua institutii nu a fost audiat, cu toate ca consultarea si ridicarea documentelor a durat cateva ore. Procurorii anti-coruptie au ridicat toate documentele referitoare la licitatiile pe POS Mediu, racordari la reteaua apa-canal.
Grupul de firme Confort, de la Timisoara, este unul dintre cei mai importanti beneficiari ai contractelor publice la Consiliului Judetean Arad si Primaria Municipiului Arad. Numai pe Drumul Vinului a castigat 13,5 milioane de euro, iar pe masterplanul de apa-canal si cel de deseuri valoarea contractelor este de cateva sute de milioane de euro.
Procurorii anti-coruptie au dat termen ca pana maine Primaria, Consiliul Judetean si Regia Apa-Canal sa prezinte la Timisoara acte suplimentare justificative.
Jurnalul National a prezentat pe larg legaturile dintre cei doi politicieni aradeni si “regele asfaltului din Banat'. Serviciul teritorial Timisoara al DNA cerceteaza o grupare din care fac parte Codrut Marta, fostul sef de cabinet la lui Sorin Blejnar, presedintele CJ Arad, Nicolae Iotcu, primarul Aradului Gheorghe Falca si alte persoane. In paralel, dupa mai bine de o luna de cand primarul Timisoarei , Gheorghe Ciuhandu, a facut public faptul ca firma “Confort S.A.', detinuta de omul de afaceri Georgica Cornu, a depus la dosar acte falsificate, cazul a intrat in atentia procurorilor aradeni. Asta dupa ce, in ciuda dovezilor prezentate, cazul a fost ignorat la cel mai inalt nivel, atat de autoritatile competente din Timis cat si din Arad. Un fals similar a fost descoperit si la o licitatie din judetul Caras- Severin. In paralel, asociatul lui Cornu, Lucian Caraiman, a fost condamnat in dosarul "Electrica II", la cinci ani de inchisoare. In acelasi dosar a mai fost condamnat si fostul sef al Electrica Banat, Livius Milea, dar si alti directori din cadrul companiei, condamnati deja de doua instante in dosarul "Electrica I".
Procurorii se ocupa de o speta prezentata in premiera de catre Jurnalul National, in care omul de afaceri Georgica Cornu este cercetat pentru ca societatea "Confort", patronata de acesta, a prezentat la Primaria Arad, pentru doua achizitii publice de lucrari, un proces-verbal de receptie la terminarea lucrarilor de modernizare a doua bulevarde din Timisoara, o recomandare in care apare calificativul de “foarte bun' pentru lucrarea din Timisoara executata de Confort si inca o scrisoare de recomandare pentru un angajat al aceleiasi societati, pe care apar semnatura primarului Gheorghe Ciuhandu si stampila Primariei Timisoara. In realitate, primarul Timisoarei sustine ca actele nu sunt valabile pentru ca ele au fost falsificate. De altfel, Jurnalul National a relatat inca din luna noiembrie 2011 despre legaturile de afaceri dintre Georgica Cornu, Gheorghe Falca si Nicolae Iotcu, presedintele CJ Arad. Cei doi edili au beneficiat, direct sau prin intermediari, de avantaje materiale pentru ca au acordat firmelor lui Cornu licitatii cu valoare contractuala de mai multe zeci de milioane de euro. Numele societatii Confort SA, prin diverse firme precum Conar, Magellan, Izometal, sau chiar compania mama, toate apartinand cuplului de afaceristi Georgica Cornu si Lucian Caraiman, este o constanta in privinta castigatorilor lucrarilor realizate de Primaria Municipiului Arad si Consiliul Judetean Arad. Colaborarea Confort SA cu cele doua institutii publice aradene are legaturi stranse cu primarul municipiului Arad, Gheorghe Falca, prin intermediul caruia Cornu a si ajuns in relatii de amicitie cu Nicolae Iotcu. Intermediarul acestor relatii este omul de afaceri Florin Pasca, vecin de duplex cu primarul Gheorghe Falca, in casa de pe strada C.D. Loga din Arad. Florin Pasca este, incepand cu data de 1 iunie 2011, manager al SC Confort SA, incheind un contract de management pe judetul Arad prin firma sa, SC Univro SRL Arad. In anul 2009, Pasca si Falca isi construiesc impreuna duplexul pe malul Muresului. Intre cei doi apare insa o ruptura, iar Pasca se apropie de Nicolae Iotcu, presedintele Consiliului Judetean. Prin Pasca, centrul de interes al societatii Confort SA, care a cumparat la Arad compania Conar si o mare parte din actiunile concurentului sau de pe piata constructiilor, ICIM, se muta de pe Primarie pe Consiliul Judetean. Momentul coincide cu imbunatatirea brusca a situatiei materiale a presedintelui Nicolae Iotcu. Surse din cadrul CJ Arad sustin ca locuinta din comuna Vladimirescu, jud. Arad, cu o suprafata de 366 metri patrati a lui Nicolae Iotcu ar fi fost realizata de firma Clarine SRL, subcontractant al lucrarii de refacere a sediului Companiei de Apa-Canal, aflata in subordinea Consiliului Judetean, lucrarea de la Compania Apa-Canal fiind castigata de SC Univro SRL, care a angajat pentru executie firma Clarine SRL.
Acum procurorii cerceteaza lucrarile contractate de catre CJ Arad in anii 2010 si 2011, unde majoritatea licitatiilor au fost castigate de catre firma Confort, a tandemului Cornu – Caraiman. O categorie de lucrari, de intreainere de drumuri, au fost contractate prin negociere directa, fara anunt de participare, de catre SC Palcu Impex SRL, unde actionar principal este finul primarului din Arad. Lucrarile de infrastructura au fost contractate cu SC Confort SA, al carei reprezentant in Ara deste tocmai inginerul Florin Pasca, vecin in duplexul de lux cu primarul aradean Gheorghe Falca. Prin Pasca si prin Falca, “regele asfaltului' Georgica Cornu menaine o legatura personala cu presedintele CJ Arad, Nicolae Iotcu. Procurorii ancheteaza modul in care licitatii la acre societatea Confort SA s-a clasata pe locuri inferiore, dar a castigat licitatiile, prin contestatie, urmare a interventiilor facute chiar de catre presedintele CJ Arad. Conform listelor, societatile Palcu Impex si Confort sunt abonate la lucrari din banii publici ai Consiliului Judetean Arad de mai bine de doi ani dar si pentru lucrari mai vechi.