Disponibilizarea oricărui salariat din sistemul feroviar înseamnă un atentat la siguranţa circulaţiei, a declarat ieri preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, el luând în calcul varianta opririi lucrului. "Nu se mai poate asigura transportul în condiţii de siguranţă a circulaţiei. Şi aşa, la ora actuală, în zona traficului pe infrastructură sunt depăşiri ale regimului de muncă în cazul salariaţilor care lucrează în zona traficului, conduc circulaţia, de peste 200.000 de ore, la Călători. La Marfă, personalul înregistrează lunar zeci de mii de ore depăşiri de regim, deoarece au rămas foarte puţini mecanici, pentru că au ieşit la pensie sau au fost daţi afară. La ultima disponibilizare, 2.000 de mecanici au fost daţi afară", a explicat Măntescu, citat de Agerpres. El a subliniat că, dacă nu se va ajunge la un acord în urma negocierilor ce vor avea loc azi cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor, "probabil calea ferată se va opri".