Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului cântecului popular românesc “Maria Lătărețu” se va desfăşura în perioada 3-6 noiembrie 2014 pe meleagurile care au dăruit românilor “Privighetoarea nepereche” a neamului nostru, în oraşul lui Brâncuşi, Târgu-Jiu. Concursul se adresează soliştilor vocali şi instrumentişti care nu sunt angajaţi ai vreunei instituţii profesioniste de spectacole. Pot participa la preselecţie tineri cu vârste între 16 şi 35 de ani şi, în acest sens, fiecare judeţ poate fi reprezentat de maxim doi concurenţi pentru fiecare secţiune - solişti vocali şi solişti instrumentişti -. Gazda, judeţul Gorj, îşi rezervă dreptul de a putea avea în concurs patru concurenţi pentru fiecare secţiune.
Fiecare participant va prezenta două piese: o doină, o baladă, un cântec doinit sau unul epic, la alegere, fără acompaniament, respectiv un cântec ritmat, cu acompaniament orechestral. Nu pot participa la concurs laureaţii ediţiilor anterioare care au obţinut marele premiu şi premiul I. Înscrierea la preselecție şi selecţia prealalabilă pentru Festivalul cântecului popular românesc “Maria Lătărețu”, ediţia a XXI-a, va avea loc luni, 3 noiembrie 2014, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu. Prestigiosul eveniment cultural este organizat de Consiliul Județean Gorj prin Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului” în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Turism.
Mariţa de la Gorj
Maria Lătăreţu s-a născut în cea de-a şaptea zi a lui noiembrie 1911. A fost al şaisprezecelea copil al Mariei şi al lui Ion Borcan. Nu s-a născut într-o familie bogată, însă bucuria venirii pe lume a fiecăruia dintre copii a fost cea mai de preţ bogăţie pentru părinţii săi. A primit numele Maria, asemenea mamei sale. Era iubită de toţi ai casei, care o alintau Marioara, Riţa sau Mariţa. Căsuţa în care a văzut lumina zilei avea să rămână o amintire duioasă pentru Maria Lătăreţu, de care povestea adesea cu nostalgie: “Când am deschis ochii, pe lume, m-am pomenit într-o căsuţă mică şi săracă, cu două încăperi. Acuma nu mai există… Dar grădina casei mele nu am să o pot uita niciodată. Avea gard de jur împrejur, cu stobori împletiţi cu nuiele iar în grădină aveam o mulţime de trandafiri, nalbe, garoafe, gherghine şi o tufă de liliac.”
De mică a îndrăgit cântecul, care şi-a făcut cuibar în inima şi sufletul său. Prima “scenă” a fost în pragul casei, unde, cu mânuţele în şolduri, a început să cânte într-o zi, de plictiseală, părinţii fiindu-i plecaţi la culesul porumbului. Nici prin gând nu-i trecea că vecinii, care veneau de la muncă, se vor opri să o asculte, încântaţi de glasul său, cristalin.
Avea doar 6 ani când a devenit ajutor de nădejde în gospodărie după ce i s-a prăpădit surioara mai mare. Cu primii bani câştigaţi cântând, la cules de prune, la primar, şi-a ajutat bătrânul tată să repare acoperişul căsuţei. N-a trecut multă vreme şi, pe când avea 10 ani, a fost invitată de preotul din Cârligeii din Deal să cânte în cinstea finilor săi. Nu mai văzuse vreodată atâta lume adunată laolaltă. Le-a cântat cu mari emoţii, acompaniată la vioară de fratele său, Ioniţă. Anii au trecut iar Maria a crescut. Muncea pe câmp, din zori şi până-n seară şi se lua la întrecere cu păsările pădurii, în special cu cucul, improvizând fel de fel de cântece şi hăulea de răsuna zăvoiul Gilortului.
Când a împlinit 13 ani, fratele mai mare, Ioniţă, i-a adus o chitară. Tare s-a mai bucurat Maria! A îndrăgit-o pe dată, a învăţat să se acompanieze cu ea şi, nu după multă vreme, Costică Gâlcă din Novaci a luat-o să cânte în taraful lui, pe la nunţi şi bâlciuri, spre nemulţumirea părinţilor, fiindcă nu era plătită!
Avea 16 ani când s-a măritat cu Mihail Tică Lătăreţu, din Leleştii Gorjului, care cânta frumos la vioară, de altfel, singurul peţitor considerat potrivit pentru ea, după o lungă chibzuinţă, a fratelui mai mare, Ioniţă. Aşa a pornit Maria pe “lungul drum al Gorjului”. Puţini ştiu că melodia “Lung e drumul Gorjului” interepretată de Maria Tănase, a fost cea dintâI compoziţie a Mariei Lătăreţu care, la stăruinţele celeilalte Mării şi-a dat acordul în grădina restaurantului “La Căciularu”, să-l prezinte la o expoziţie a portului popular românesc, de la New York. De atunci nu l-a mai cântat niciodată. A adunat în schimb, sute de cântece, plămădite din frunză, din pădure, din ciripitul păsărelelor din crânguri, din frumuseţea florilor, din strălucirea stelelor, a lunii şi a cireşilor plini de floare. Doinele de jale, horele şi sârbele olteneşti au înmuiat până şi cele mai împietrite inimi. Cu taraful bărbatului său, Mariţa de la Gorj era neîntrecută.
Etnomuzicologul Constantin Brăiloiu a poposit într-una din zile în ograda Mariei şi, fermecat de glasul său deosebit, a chemat-o la Bucureşti, înregistrându-i, în 1937, primele cântece. Odată cu difuzarea la radio a cântecelor sale, faima I s-a dus în întreaga ţară. Vocea Mariei Lătăreţu aducea bucurie şi alinare, emoţiona până la lacrimi. În zestrea de cântece, Maria Lătăreţu a aşezat şi o părticică din sufletul său, greu încercat. Din cei şase copii pe care i-a dat Dumnezeu, doar unul a supravieţuit: Ion Lătăreţu. Durerea ei de mamă care-şi pierduse pruncii s-a revărsat în cânt, în doina sfâşietoare “Lie, ciocârlie”! aşa cum tinereţea şi-a aşezat-o în “Mai ţii minte măi, dragă Mărie!”.
Ca prim-solistă a Orchestrei “Barbu Lăutaru” din 1949, Maria Lătăreţu a cucerit publicul din toate colţurile ţării dar şi din numeroase state ale lumii, profesorul Mihai Pop fiind surprins în mod plăcut să afle, la o consfătuire pe teme folclorice de la Stocholm, că unul dintre minunatele sale cântece, “Mă uitai spre răsărit”, era catalogat, pe bună dreptate, drept unul dintre cele mai frumoase cântece ale lumii.
La 27 septembrie 1972, Maria Lătăreţu avea să urce pentru ultima oară pe scenă, la Româneşti- Botoşani. “Vă las cântecele mele/ Lume, dragă lume/ Să vă petreceţi cu ele/ Lume, draga mea…” Un cântec sorbit de public, repetat de Maria Lătăreţu. Un cântec testamentar, pornit din inimă, din întrega sa fiinţă, cu ultimele puteri, înainte de a se prăbuşi pe scenă şi de a se stinge fulgerător, în urma unei congestii cerebrale. “Era duminică. Zeci şi zeci de mii de români au întovărăşit-o pe ultimul ei drum, îndureraţi şi tăcuţi”. – nota folcloristul Harry Brauner despre înmormântarea artistei, ce a avut loc la Bucureşti . “Au tăcut viorile, au tăcut cobzele. Tarafurile toate au amuţit. Plaiurile româneşti îşi plângeau Privighetoarea”. Pasărea măiastră şi-a oprit trilurile într-un septembrie trist, însă cântecele sale dăinuie cu acelaşi splendid mesaj, cu peisaje mirifice, conturate cu har de vocea Mariei Lătăreţu, prin intermediul discurilor înregistrate cu drag pentru noi de Privighetoarea nepereche a românilor.
