Iulia Ionescu, adolescenta în vârstă de 15 ani, din Bucureşti, care a fost dată dispărută de familie, a fost găsită în viață.
Adolescenta a fost localizată într-un tren ce se întorcea la București de la Suceava.
Conform primelor informații, Iulia Ionescu a petrecut ultimele zile la o mănăstire din Suceava.
Iulia Ionescu a fost găsita în jurul orei 17, fiind identificată de către un călator care a alertat un angajat CFR care a contactat autoritățile.
Fata a vorbit la telefon cu mama sa, i-a cerut iertare pentru că a plecat de acasă şi a anunţat că va reveni în sânul familiei.
----------------------
Şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, a declarat într-o conferinţă de presă că fata se află în prezent în judeţul Suceava, de unde o echipă de ofiţeri specialişti din cadrul Direcţiei de Operaţiuni Speciale o va aduce în Capitală.
Minora a fost identificată de oamenii legii într-un tren care circula pe ruta Suceava - Bacău.
Iulia Cristiana Ionescu a fost găsită şi cu sprijinul SRI, a subliniat Tobă.
Şeful Poliţiei Române a precizat că fata a fost găsită de poliţişti, nu de un angajat al CFR.
'Şeful de tren nu a avut niciun fel de participare la această activitate. Fata a fost identificată în tren de poliţie', a spus Tobă.
El a subliniat că minora nu a fost victima niciunei infracţiuni şi că abia aştepta să ajungă acasă, la familie.
În momentul în care a fost găsită, Iulia era îmbrăcată cu aceleaşi haine pe care le purta şi în ziua dispariţiei, adică pantaloni negri şi un palton negru.
Petre Tobă a mai declarat că Poliţia Capitalei figurează 26 de cazuri de copii dispăruţi în ultimii 20 de ani şi a căror situaţie nu a fost clarificată.
La Poliţia Capitalei s-a constituit un punct de comandă format din judiciarişti de la DGPMB, de la Investigaţii Criminale - IGPR, dar şi ofiţeri de la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) pentru a o găsi pe Iulia Cristiana Ionescu.
Citește pe Antena3.ro