x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fierbe tulburelul: „Nu e de glumit! Intoxicația cu gaze de fermentație poate fi letală”

Fierbe tulburelul: „Nu e de glumit! Intoxicația cu gaze de fermentație poate fi letală”

de Andreea Tiron    |    15 Sep 2025   •   19:30
Fierbe tulburelul: „Nu e de glumit! Intoxicația cu gaze de fermentație poate fi letală”

Două persoane din localitatea Frenciugi au fost la un pas de tragedie după ce s-au intoxicat cu gaze de fermentație provenite de la mustul pus la fiert.

Dr. Tudor Ciuhodaru trage un semnal de alarmă și avertizează că dioxidul de carbon rezultat în timpul fermentației este un gaz extrem de periculos, incolor și inodor, capabil să provoace intoxicații grave și chiar deces.

„Nu e de glumit! Intoxicația cu gaze de fermentație poate fi letală”, a transmis medicul, subliniind importanța respectării unor măsuri minime de siguranță în perioada în care „fierbe” vinul.

Riscul major: dioxidul de carbon din spațiile închise

În timpul fermentației alcoolice, butoaiele de must eliberează dioxid de carbon, un gaz care nu poate fi detectat de simțurile noastre. În spațiile închise și neaerisite, acesta poate înlocui oxigenul, provocând amețeli, pierderea cunoștinței, tulburări respiratorii și cardiace, iar în cazuri severe — comă și deces.

„Numărul și severitatea accidentelor legate de fermentarea vinului este în continuă creștere. Butoaiele cu must din beciurile fără ventilație sunt un adevărat pericol”, avertizează dr. Ciuhodaru.

Reguli esențiale pentru siguranță

Dr. Ciuhodaru recomandă respectarea câtorva reguli simple, dar vitale, în perioada în care vinul fermentează:

  • Nu intrați în încăperile în care fierbe vinul dacă nu sunt bine ventilate.

  • Nu intrați singuri! Spuneți întotdeauna cuiva unde mergeți, pentru a putea interveni rapid în caz de urgență.

  • Nu intrați nepregătit într-un spațiu în care există deja o victimă. Salvatorul se poate transforma în victimă.

  • Asigurați ventilația corespunzătoare înainte de a intra.

  • Verificați nivelul oxigenului cu ajutorul unei lumânări – dacă aceasta se stinge, aerul nu este respirabil.

Persoanele cu probleme respiratorii, cardiace sau neurologice sunt mai susceptibile la intoxicație și trebuie să fie extrem de prudente.

Simptomele intoxicației cu gaze de fermentație

Intoxicația poate începe cu semne aparent banale: amețeli, dureri de cap, greață, vărsături. În cazurile grave, apare pierderea cunoștinței, tulburările respiratorii sau cardiace, iar lipsa intervenției rapide poate duce la deces.

Tratamentul presupune resuscitare respiratorie, administrarea de oxigen, suport circulator și monitorizare medicală de urgență.

Apel pentru educație sanitară

Dr. Ciuhodaru subliniază necesitatea adoptării Legii educației pentru sănătate, care prevede introducerea în școli a noțiunilor de prim ajutor și de prevenire a accidentelor. „Este momentul ca Senatul să adopte această lege, pentru a evita astfel de tragedii”, afirmă medicul.

×
Subiecte în articol: intoxicatii gaze fermentatie