x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Firea: Victorie în Parlamentul European pentru toți europenii care călătoresc cu avionul

Firea: Victorie în Parlamentul European pentru toți europenii care călătoresc cu avionul

de Redacția Jurnalul    |    22 Ian 2026   •   11:15
Firea: Victorie în Parlamentul European pentru toți europenii care călătoresc cu avionul
Sursa foto: Unsplash.com/O greșeală simplă poate aduce neplăceri pasagerilor.

Europarlamentarul Gabriela Firea a anunțat că Parlamentul European a adoptat noi reguli privind drepturile pasagerilor aerieni, menite să elimine taxele ascunse și practicile abuzive ale companiilor aeriene.

„Victorie în Parlamentul European pentru toți europenii care călătoresc cu avionul! Am votat noi reguli care pun capăt multor abuzuri și opresc taxele ascunse ale companiilor aeriene”, a transmis europarlamentarul PSD Gabriela Firea, într-o postare pe Facebook.

Ea afirmă că noile prevederi sunt importante și pentru România, în contextul numărului mare de persoane care folosesc transportul aerian.

„Pentru milioanele de români care zboară pentru muncă, studii sau pentru a ajunge acasă la familii, aceste schimbări înseamnă respect și economii reale. 24,5 milioane de români au tranzitat aeroporturile din țară în 2024”, a precizat europarlamentarul.

Gabriela Firea susține că Parlamentul European a blocat o inițiativă care ar fi schimbat pragul de întârziere pentru despăgubiri.

„Compensațiile rămân neschimbate. Am blocat tentativa Consiliului European de a mări pragul de la care se plătesc despăgubiri la 4 sau 6 ore de întârziere. Am menținut regula actuală: se primesc compensații (250/400/600€) după 3 ore de întârziere”, a subliniat Firea.

Europarlamentarul a enumerat o parte dintre măsurile incluse în pachetul votat: părinții vor putea sta lângă copiii lor fără să plătească taxe suplimentare pentru alegerea locului; companiile nu vor mai putea taxa pasagerii care se înregistrează la aeroport sau care nu folosesc aplicația de mobil; dreptul la un obiect personal și la un bagaj de mână mic, inclus implicit în prețul biletului.

Firea a mai arătat că noile reguli prevăd și măsuri pentru reducerea birocrației și limitarea unor practici ale operatorilor.

„Veți putea corecta gratuit greșelile de ortografie de pe bilet cu până la 48 de ore înainte de plecare. Companiile nu mai pot anula zborul de întoarcere dacă, din diverse motive, nu ați putut folosi segmentul de dus. Dacă vi se refuză îmbarcarea pentru că s-au vândut mai multe bilete decât locuri, compensația trebuie plătită imediat”, a scris Firea.

Europarlamentarul menționează și măsuri pentru persoanele cu dizabilități: „Persoanele cu dizabilități vor putea călători alături de un însoțitor fără ca acesta să fie taxat suplimentar pentru bilet”.

Gabriela Firea a precizat că votul stabilește poziția Parlamentului European, urmând negocieri cu statele membre pentru ca regulile să devină obligatorii în toate aeroporturile din Uniunea Europeană.

Firea a făcut referire și la situația din România, în contextul întârzierilor frecvente ale zborurilor.

„Statistica ne arată că transportul aerian a explodat, dar calitatea serviciilor a scăzut: 1 din 5 zboruri în Europa a decolat cu întârziere anul trecut. România, în topul întârzierilor. Suntem printre primele 3 țări din UE. Vara trecută, 3% din zboruri au fost anulate sau au întârziat peste 3 ore. Operatorii aerieni datorează pasagerilor miliarde de euro în compensații, însă doar o treime dintre călători își cer drepturile”, a scris Firea.

„Zborul cu avionul este un serviciu public, nu o oportunitate de a impune taxe abuzive pasagerilor. Aceste măsuri vor îmbunătăți drepturile pasagerilor și, implicit, vor face călătoriile mai utile și plăcute”, a mai transmis europarlamentarul.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: gabriela firea avion parlamentul european