Fructul iubirii

Era in clasa a XII-a si era indragostit de o colega cu un an mai mica decat el. Venea mai devreme cu o jumatate de ora ca s-o vada intrand grabita pe poarta liceului. Atunci ii iesea in cale, ca din intamplare, si se facea ca are drum pe-acolo. Cand trecea pe langa ea, tragea aer in piept, respirand cu nesat dara lasata de trupul ei in miscare. Nu mirosea a parfum, ci a altceva. A sapun si a scrobeala, si a tinerete. A curat mirosea iubita lui.

Era prea timid s-o abordeze, asa ca se multumea doar s-o priveasca in pauze cum sta in banca, gesticuleaza si rade alaturi de colegele ei.

Ea era in clasa a XI-a si era indragostita de profesorul ei de Matematica. Era un barbat tanar, 30 si ceva de ani, care, atunci cand examina elevii la tabla, se sprijinea de banca ei. Iar cand o scotea pe ea la tabla statea asa, in picioare, nerezemat de nimic. Si mai era ceva ce-l facea pe omul asta fermecator si irezistibil: scria poezii.

Profesorul intra in cancelarie cu bratul plin de lucrari de control - era sfarsit de trimestru si trebuia sa le inchida media celor de la a XI-a. Le lasa pe birou si se cauta in buzunarul sacoului, unde pusese poezia pe care o scrisese de plictiseala in timpul orei. N-o gasi. Isi baga mana in toate buzunarele hainei si pantalonului, cercetand mai cu luare-aminte. Degeaba! Foaia de hartie nu era! Refacu in minte scena: "Am scris-o la catedra, apoi am bagat-o in buzunar... In care?... M-am ridicat si m-am sprijinit de-o banca... Aici mi se rupe filmul...". Renunta. Oricum era in intarziere - avea bilete la film, iar in oras se circula prost, ca intotdeauna cand afara ploua. Isi lua pardesiul din cuier si iesi din cancelarie salutandu-si colegii voios, cu gandul la altceva.

Ramasese ultima in clasa. Se duse la cuier, isi lua paltonasul si se imbraca, gandindu-se cu bucurie ca stiuse toate subiectele ce-i picasera la lucrare. Avea sa capete un 10 si sa incheie trimestrul cu nota mare. Nu-i placea matematica, dar invata doar pentru acele doua secunde in care profesorul ii rostea numele si nota, cu calm si multumire, parca i-ar fi spus: "Stiam ca n-o sa ma dezamagesti...". Isi inghesui caietul in ghiozdan si privi in jos. Sub banca ei descoperi o foaie de hartie pe care era mazgalit ceva. Simti ca lesina! Era scrisul profesorului ei...

"Mananc prune!
Mmmm... ce bune sunt fructele astea!
Am pe masa un castron mare
plin cu prune.
Si iti scriu, si mananc,
si iar iti scriu.
Si tastatura calculatorului este lipicioasa
de atata suc de prune lasat pe buricele degetelor mele.
Dupa ce am sa-ti scriu, am sa inchid laptop-ul
si am sa-l deschid la primavara,
cand nu vor mai fi prune.
Atunci am sa tastez
numele tau
cu limba.
Ca sa imi aduc aminte
de tine si
de castronul cu prune
ce era pe masa mea, asta-toamna,
atunci cand iti scriam."

Citi inca o data... Si inca o data... Nu-i venea sa creada! Prin aceasta poezie si prin faptul ca a "pierdut-o" chiar sub banca ei, profesorul ii arata clar ca o iubeste! Pentru ca nu mai simtise niciodata aceasta senzatie, de iubire impartasita, o podidira lacrimile. Fata ei se stranse intr-un plans mut, cu mainile la gura, de parca i-ar fi fost teama sa nu iasa pe acolo sufletul ei inca crud, care nu stia cum sa reactioneze la atata fericire. Iesi pe hol si o lua la goana pe scari, oprindu-se abia cand se aseza pe scaunul liber din tramvaiul aflat in statie. Se uita pe geam si, printre darele lasate de ploaie, vazu cum liceul ei devine tot mai mic, pana cand disparu definitiv.

El o vazu pe fata cum iese val-vartej din clasa. Taman acum, cand avea de gand sa-si ia inima-n dinti si sa-i marturiseasca iubirea ce i-o purta... Ce pacat! Din instinct, de parca o voce interioara i-ar fi soptit, intra in clasa si se duse la locul unde ea sedea. Vazu pe banca o bucata de hartie pe care era scrisa o poezie. O citi rar... Asadar si ei ii placea de el... Altfel nu se explica de ce atunci cand se salutau, in fiecare zi, ea isi lasa pleoapele in jos, a sfiala. Chiar acum, cand din cauza grabei, nu apucasera sa-si faca nici un gest, i s-a parut ca ea a rosit usor atunci cand l-a vazut... In plus, pe el il chema Prunaru!

Baga iute scrisoarea in buzunar si iesi din sala cu gandul ca el este cel mai fericit om de pe Pamant.

Profesorul avea un obicei - la fiecare sfarsit de trimestru ii strangea pe toti elevii carora le preda Matematica si le facea o fotografie de grup. Desi afara era ger, el insistase ca toata lumea sa iasa la poza in fata liceului. Le facu semn sa se dea un pas mai in spate, explicandu-le prin cateva gesturi ca sunt multi si nu intra toti in fotografie. Privi prin ocularul aparatului de fotografiat si fu multumit de compozitie - se vedea pana si pancarta pe care era scris cu alb pe rosu "Liceul de hipoacuzici nr. 2".

Chiar inainte sa apese pe declansator, remarca in centrul grupului o fata si un baiat care se sarutau. Fiecare tinea in mana un fruct.
Flash!