Propunerea legislativă prin care se interzice total fumatul în spaţiile publice, a fost adoptată ieri de plenul Senatului cu 86 de voturi ”pentru”, 8 abţineri şi 30 de voturi împotrivă. Conform propunerii legislative, se interzice complet fumatul în spaţiul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor şi unităţilor de învăţământ, precum şi în unităţile sanitare de stat şi private. Decizia finală aparţine Camerei Deputaţilor. Printre cei care s-au opus acestei legi a fost şi senatorul PC Cristiana Anghel. “Am şi eu o întrebare, pentru dragii mei colegii care au votat mizeria asta de lege, pentru că nu poate să fie altceva. Ce se vor face dacă eu aduc o iniţiativă legislativă prin care interzic comercializarea băuturii? Nu consumul, comercializarea? Ce se fac dragii mei colegi dacă eu, din cauza ţigării, fac stare de sevraj şi de fiecare dată când e vot în plen, ora aia de vot final, şi trebuie să mă duc să fumez?”, a spus Anghel.