x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Gala Bute joacă în ringul DNA. Rudel Obreja o va trage şi pe Udrea în dosarul fondurilor europene jucate la alba-neagra

Gala Bute joacă în ringul DNA. Rudel Obreja o va trage şi pe Udrea în dosarul fondurilor europene jucate la alba-neagra

de Elena Stan    |    31 Oct 2012   •   10:53
Gala Bute joacă în ringul DNA. Rudel Obreja o va trage şi pe Udrea în dosarul fondurilor europene jucate la alba-neagra
Sursa foto: ROBERT GHEMENT/EPA

Titi Tudor, Marian Simion, Fănel Trandafir şi Adrian Lăcătuş, personaje importante în lumea boxului românesc, au fost audiaţi, ieri, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în dosarul "Gala Bute". Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) a sesizat DNA, în aprilie, în legătură cu posibile acte de corupţie şi alte fapte penale comise în principal de Rudel Obreja în contextul organizării galei "Campion pentru România", eveniment sportiv la care pugilistul Lucian Bute a boxat la Bucureşti cu Paul Mendy.  Ieri DNA a început audierile. Principalul absent de la audieri a fost chiar Rudel Obreja, care se află în Canada. Obreja neagă că ar fi fost citat şi pune totul pe seama unei campanii media regizată împotriva sa.

Gala Bute nu a fost pe ordinea de zi a FRB 

Fostul  antrenor al lotului naţional de box Titi Tudor a declarat, la intrarea în sediul DNA, că nu a ştiut că firma care s-a ocupat de organizarea galei este a preşedintelui Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja. Titi Tudor a mai spus însă că dacă cineva ar fi produs "vreo problemă", acela nu poate fi decât Rudel Obreja.  "Obreja s-a lăudat că a obţinut să îl aducă pe Bute în România. El ne-a spus că are susţinerea celor de la MDRT. Nu ne-a spus absolut nimic mai mult. Nu s-a pus în discuţie pe toată durata şedinţei această problemă. Pe ordinea de zi nu a existat niciun punct legat de organizarea galei de box pentru care trebuia să ia o licenţă" a declarat Titi Tudor, la radio.GSP. Mai mult, Titi a spus că a aflat de la DNA că Obreja a împrumutat FRB, pe persoană fizică, cu suma de 200.000 de euro. Acesta a spus că nu ştie când, şi nici pentru ce a împrumutat Obreja federaţia cu această sumă.

Nimeni nu ştie cum a ajuns Obreja la exclusivitate

De asemenea, fostul pugilist Marian Simion a spus că nu ştie de ce s-au acordat firmei lui Obreja drepturi în exclusivitate pentru organizarea galei. Fănel Trandafir, vicepreşedintele Federaţiei Române de Box, a declarat că Biroul Federal al FRB nu a acordat dreptul de exclusivitate în organizarea galei "Campion pentru România" unei firme a lui Rudel Obreja.
"Într-adevăr, membrii Biroului Federal sau cel puţin eu ştiu că a fost o discuţie pe această temă, organizarea acestei gale de box, cu gândul că vor intra în FRB o anumită sumă de bani pentru a creşte tinere talente. (...) Nu s-a votat în Biroul Federal dacă intră banii la domnul Obreja. El a venit cu o societate SRL ca să organizeze această gală de box", a afirmat Fănel Trandafir. Oficialul FRB a precizat că nu ştie câţi bani au ajuns la firma lui Obreja şi că despre acest lucru trebuie întrebat preşedintele Federaţiei. De asemenea, Fănel Trandafir a subliniat că FRB nu a încasat niciun ban din organizarea acestei gale şi că el nu a semnat nimic în acest sens în Biroul Federal.
La DNA a venit şi Adrian Lăcătuş, membru în Biroul Federal al FRB din partea boxului amator. Adrian Lăcătuş a spus că nu înţelege pentru ce a fost chemat deoarece niciodată nu s-a ocupat de boxul profesionist, ci doar de boxul de fete. În plus, el a adăugat că, din câte ştie, boxul profesionist funcţionează ilegal încă de la început, pentru că nu s-a constituit o ligă profesionistă aşa cum s-a propus. Potrivit unor surse judiciare, la DNA ar urma să fie audiaţi în acest dosar şi alţi reprezentanţi ai Federaţiei Române de Box, printre care şi preşedintele FRB, Rudel Obreja. Acesta nu este primul scandal marca Obreja. Rudel Obreja a băgat FRB într-o situaţie ireconciliabilă cu forul mondial al boxului amator. AIBA a suspendat de la 1 septembrie FRB astfel încât participarea tuturor boxerilor amatori români în competiţii este blocată. Obreja nu vrea să accepte organizarea de noi alegeri pentru Federaţie ­ primul pas pentru reluarea relaţiilor cu AIBA.

Udrea i-a plătit creditul lui Obreja

În nota de control întocmită de inspectorii DLAF şi înaintată DNA este descris modul în care Rudel Obreja, preşedintele Federaţiei Române de Box, a dat dreptul de exclusivitate în organizarea galei de box unei firme care îi aparţinea tot lui. În baza acestui contract de exclusivitate de la federaţia condusă de Obreja, firma lui Obreja, Europlus Computers SRL, a obţinut, prin negociere directă de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus la acel moment de Elena Udrea, un contract în valoare de 10.175.168 de lei, având ca obiect "Promovarea brandului turistic al României". Valoarea a fost stabilită în baza unui studiu întocmit de The AdComp ­ Divizia de Publicitate SRL, la comanda Europlus Computers, valoare pe care MDRT "şi-a însuşit-o".
Inspectorii DLAF au ajuns la concluzia că firma lui Rudel Obreja nu avea în niciun caz capacitatea tehnică şi profesională de a organiza o asemenea gală sau de a presta servicii de promovare a României ca destinaţie turistică şi a brandului naţional. Cu numai două luni înainte de organizarea galei, firma lui Obreja, Europlus Computers, care avea patru angajaţi ­ doi part-time cu patru ore pe zi şi doi part-time cu două ore pe zi ­ şi-a adăugat ca activităţi secundare "serviciile de reprezentare media" şi "Activităţile agenţiilor de publicitate". Firma însă nu a angajat vreun specialist în aceste domenii, din datele ITM reieşind că până la momentul la care a primit contractul de la minister a avut aceiaşi patru angajaţi: un contabil, un subinginer electronist, un inginer electromecanic şi un consilier juridic. În aceste condiţii, DLAF a ajuns la concluzia că MDRT a încheiat contractul cu firma lui Obreja în baza exclusivităţii pe care aceasta o primise de la Federaţia de Box condusă tot de el. Imediat după obţinerea contractului de la MDRT, firma lui Obreja a luat un credit de la BRD, garantând cu sumele ce urmau să fie obţinute din acest contract. Elena Udrea nu a părăsit MDRT fără să îşi achite poliţele restante. MDRT a plătit creditul pe care Rudel Obreja l-a făcut pentru gală. "Potrivit contractului încheiat de MDRT cu firma Europlus Computers, deţinută de Rudel Obreja, organizatorul Galei «Campion pentru România», ministerul a preluat creanţele de la această firmă. Ministerul a achitat creditul pe care Rudel Obreja l-a luat de la BRD pentru a organiza gala de box", ne-a explicat, în luna februarie, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al MDRT. MDRT a plătit, la 1 februarie 2012, o primă tranşă din contract, în valoare de 8.116.800 de lei. Banii au intrat în contul de trezorerie deschis de BRD pentru a-şi primi banii din contractul dintre MDRT şi Europlus Computers. Plata s-a făcut din bugetul MDRT, însă urma să fie decontată din Fondul European de Dezvoltare Regională. Cererea de rambursare a fost depusă în 16 februarie, însă autoritatea de management a acestui proiect în România a suspendat verificarea ei, până la încheierea controlului DLAF.

×
Subiecte în articol: udrea rudel obreja bute