Generalul Dumitru Cioflină, condamnat în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, va fi eliberat condiţionat, în urma unei decizii care a fost luată astăzi de Tribunalul Dâmboviţa. Decizia este definitivă.
Pe 20 februarie, Judecătoria Găeşti a admis cererea lui Dumitru Cioflină de eliberare condiţionată, dar hotărârea a fost contestată de procurori. Tribunalul Dâmboviţa a respins vineri contestaţia, astfel că fostul şef al Statului Major General, încarcerat la Penitenciarul Găeşti, va fi pus în libertate.
Dumitru Cioflină a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri dintre MApN şi Gigi Becali. El a executat peste o treime din pedeapsă, fracţia necesară eliberării condiţionate în acord cu vârsta celui încarcerat.
În acelaşi dosar a fost condamnat şi încarcerat fostul ministru al Apărării Victor Babiuc, eliberat condiţionat de mai bine de o lună. Al treilea condamnat din dosar, Gigi Becali, este încarcerat la Poarta Albă.