Într-un comunicat remis in cursul serii, Ministerul Apararii confirma demisia Geogiei Gabrielei Voicu, explicand-o prin faptul ca aceasta "in nenumarate randuri a fost atacata nejustificat, calomniata si discriminata". Va prezentam textul comunicatului integral.
Doamna Georgia Gabriela Voicu nu mai este, începând cu data de 24 iunie a.c., directorul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor (ONCE), contractul de muncă al dumneaei cu M.Ap.N. încetând în urma prezentării demisiei, ca act unilateral de voinţă, conform prevederilor Codului Muncii.Motivele înaintării demisiei au fost de ordin personal, doamna Georgia Gabriela Voicu motivând acest gest prin faptul că, în nenumărate rânduri, a fost atacată nejustificat, calomniată şi discriminată. Afirmaţiile calomnioase la adresa doamnei Voicu au vizat inclusiv viaţa privată şi familială, prezentându-se publicului informaţia falsă şi cinică potrivit căreia dumneaei ar fi fiica "generalului de poliţie Costică Voicu", între cele două persoane neexistând, în realitate, vreun grad de rudenie. Mai mult decât atât, tatăl doamnei Georgia Gabriela Voicu a decedat în urmă cu câţiva ani.
De asemenea, atacurile nefondate la persoana domniei sale au vizat criteriile vârstă, sex, avere, contrar prevederilor constituţionale, care stipulează aceleaşi drepturi fundamentale şi un tratament egal pentru toţi cetăţenii, "fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială".
În repetate rânduri, au fost difuzate informaţii false şi calomnioase legate de presupuse contracte câştigate de la Ministerul Apărării Naţionale de către firma SC Regent Security, în articolele în cauză fiind invocat şi numele fostului director al ONCE. Subliniem că Ministerul Apărării Naţionale, prin unităţile sale subordonate, nu a încheiat şi nu a încredinţat, nici în anul 2009 şi nici în 2010, vreun contract de prestări servicii de pază către firma SC Regent Security. Această firmă a participat la unele licitaţii pentru încheierea unor acorduri-cadru, alături de mai multe societăţi comerciale specializate, dar nu a câştigat niciun contract pentru prestarea serviciilor de pază. Aceasta deoarece, de fiecare dată, a ofertat un preţ mai mare decât al societăţilor concurente, iar criteriul de încredinţare a contractelor a fost "preţul cel mai mic".
Din punct de vedere profesional, instituţia noastră nu a avut ce-i reproşa doamnei Voicu, atât timp cât a condus ONCE.
Începând cu data de 25 iunie a.c., în funcţia de director al ONCE a fost numit, prin ordin al ministrului apărării naţionale, domnul colonel Marian Chiriac Popescu. Numirea s-a făcut în baza prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, care prevede că "ministrul apărării numeşte, în condiţiile legii, şefii/directorii structurilor centrale, şeful cabinetului şi consilierii ministrului, şefii/directorii structurilor prevăzute la art. 6 alin. (4), până la nivel de oficiu inclusiv, precum şi persoanele care sunt încadrate în funcţii prevăzute în statele de organizare cu grade de general sau echivalent al acestora", şi ale art. 11 alin. (1) din Hotărârea de Guvern nr. 635/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a ONCE, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede că "Oficiul este condus de un director, numit prin ordin al ministrului apărării naţionale, în conformitate cu dispoziţiile legale".
Informaţia despre numirea în funcţia de director al ONCE a domnului colonel Popescu a fost publicată pe site-ul instituţiei (www.once.ro) încă din data de 25 iunie.