x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Georgescu (ANI): Decizia şefului statului de a sesiza CC este o veste bună pentru noi

Georgescu (ANI): Decizia şefului statului de a sesiza CC este o veste bună pentru noi

13 Iul 2010   •   00:00

Conducerea ANI a salutat decizia şefului statului de a sesiza Curtea Constituţională (CC) în legătură cu modul în care Legea ANI, reexaminată, a fost adoptată, secretarul general al instituţiei, Horia Georgescu, declarând că demersul preşedintelui este "o veste bună", scrie Mediafax.

"Legea ANI adoptată recent de Senat producea efecte iremediabile şi limita drastic activitatea de control eficient al averii, aşa că pentru noi ştirea despre demersul şefului statului este o veste bună", a declarat, secretarul general al ANI, Horia Georgescu.

În opinia lui Georgescu, demersul preşedintelui este unul "perfect legitim", argumentul acestuia fiind acela invocat în urmă cu mai multe zile de deputatul PDL Daniel Buda, care a susţinut că problema comisiilor de cercetare a averilor este în competenţa de decizie a Camerei Deputaţilor şi nu a Senatului.

"Din punct de vedere procedural, sesizarea CC este un demers pe care preşedintele l-a folosit într-un mod legitim", a spus Georgescu.

×
Subiecte în articol: observator