Gheorghe Constantinescu, zis Gigi Boeru, intenţiona să obţină, prin documente false şi folosindi-se de informaţiile oferite de funcţionarii publici pe care care îi recompensa cu bani şi cadouri, două terenuri din Capitală, din Intrarea Epocii 22 şi din strada Ecaterina Teodoroiu.
În urmă cu două zile, Tribunalul Bucureşti l-a arestat preventiv pe Gheorghe Constantinescu, zis Gigi Boeru, nume sub care este cunoscut şi tatăl său, cercetat alături de alte opt persoane, pentru escrocherii imobiliare. Alături de Boeru, au fost arestaţi Nelu Stan, Romeo Ursu, precum şi trei funcţionari: Angelica Bente, Margareta Drăghici şi Georgeta Marinică. Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri, arestarea acestora pentru tentativa de a obţine în mod fraudulos un teren de 300 de metri pătraţi din Intrarea Epocii numărul 22 şi a unui alt teren din strada Ecaterina Teodoroiu numărul 18. Totodată, judecătoarea a dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara, pentru 30 de zile, pentru Nicoleta Mirea, Mugurel Oancea Ilisei şi Marius Brădiscan, ţinând cont de "atitudinile sincere de recunoaştere tranşantă" a faptelor comise, dar şi pentru colaborarea lor cu organele de cercetare penală. Un motiv în plus pentru care instanţa a respins arestarea Nicoletei Mirea îl constituie faptul că aceasta suferă de hernie de disc. În motivarea sentinţei, prin care Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea celor şase, apare şi faptul că gruparea escrocilor imobiliari obţineau date de la funcţionari publici şi, folosindu-se de acestea, întocmeau documente falsificate privind transferul proprietăţii terenurilor sau persoanei interpuse şi apoi obţineau înscrierea în rolul fiscal a falsului proprietar.
Bani şi cadouri
În cazul terenului din intrarea Epocii, Gheorghe Constantinescu ar fi încercat să obţină în mod fraudulos o hotărâre judecătorească pe care să o poată folosi ulterior ca titlu de proprietate, potrivit Mediafax. Pentru acesta, el ar fi folosit un contract de donaţie fals. În privinţa terenului din strada Ecaterina Teodoroiu, Gigi Boeru ar fi folosit un interpus, pe Mugurel Oancea Ilisei, pe care l-a convins să declare că proprietatea respectivă a aparţinut tatălui său decedat. Prin complicitatea funcţionarei Angelica Bente de la Direcţia Impozite şi Taxe Locale sectorul 1, Gigi Boeru ar fi obţinut înscrirea lui Ilisei ca plătitor de taxe pentru acest teren. În realitate, achetatorii au stabilit că imobilul a fost donat statului roman de adevăratul proprietar, Ioan Ilina, în 1969. În urma unor reclamaţii, anchetatorii au făcut verificări şi au descoperit această grupare de escroci imobiliari din care fac parte cinci funcţionari din primăriile bucureşteni, precum şi interlopul Gigi Boeru. Angelica Bente este acuzată de furnizare de date care nu sunt destinate publicităţii, în vederea obţinerii unui folos material, luare de mită, fals intelectual şi complicitate la tentativă de înşelăciune, iar Cristian Marius Brăniscan, de la Primăria Municipiului Bucureşti, este învinuit de furnizare de date care nu sunt destinate publicităţii, în vederea obţinerii unui folos material şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Totodată, funcţionarii publici Margareta Drăghici, de la Direcţia Impozite şi Taxe Locale sector 2, şi Nicoleta Mirea, de la Direcţia Impozite şi Taxe Locale sector 1, sunt acuzaţi de de furnizare de date care nu sunt destinate publicităţii, în vederea obţinerii unui folos material şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. În acest dosar este cercetată şi Georgeta Marinică, funcţionar public la Oficiul Cadastru şi Publicitate Imobiliară sector 2, pentru furnizare de date care nu sunt destinate publicităţii, în vederea obţinerii unui folos material şi trafic de influenţă.
Afaceri oneroase
Gheorghe Constantinescu, zis "Gigi Boeru", este acuzat de tentativă de înşelăciune, dare de mită şi instigarea unui funcţionar la furnizarea de date care nu sunt destinate publicităţii, în vederea obţinerii unui folos material. Alte trei persoane, Romeo Ursu, Nelu Stan şi Mugurel Oancea Ilisei, sunt acuzate de tentativă de înşelăciune, dare de mită, instigarea unui funcţionar la furnizarea de date care nu sunt destinate publicităţii, în vederea obţinerii unui folos material şi uz de fals. În acest caz mai sunt cercetate, în stare de libertate, alte şase persoane, pentru săvârşirea unor infracţiuni de acelaşi gen. Potrivit anchetatorilor, membrii grupării, cu sprijinul funcţionarilor din cadrul Direcţiilor de Impozite şi Taxe Locale ale Primăriilor sectoarelor 1 şi 2 Bucureşti, obţineau date privind anumite terenuri şi proprietarii acestora, precum şi copii după documentele privind înscrierile succesive la rolul fiscal. Folosindu-se de datele astfel obţinute, membrii grupării întocmeau documente falsificate privind transferul proprietăţii terenurilor către ei sau persoane interpuse şi tot cu sprijinul funcţionarilor din cadrul Direcţiilor de Impozite şi Taxe Locale ale primăriilor obţineau înscrierea pe rolul fiscal a falsului proprietar. În cazul în care proprietarul terenului era statul, datele necesare erau furnizate de către funcţionari din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti sau Primăriei sectorului 1. Pentru furnizarea datelor menţionate şi a copiilor de pe documente, funcţionarii primeau sume cuprinse între 100 de lei şi 100 de euro şi diferite cadouri, iar pentru înscrierea la rolul fiscal şi obţinerea istoricului de rol având ca ultim plătitor de impozite falsul proprietar, primeau 1.000 de euro. După înscrierea falsului proprietar ca plătitor de impozite, membrii grupării solicitau Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară intabularea dreptului de proprietate. Cu sprijinul unor funcţionari care primeau sume de bani şi alte "atenţii", membrii grupării obţineau informaţii privind actele care apar în dosarul cadastral al terenurilor, cât şi date necesare pentru intabularea dreptului de proprietate. Ulterior, membrii grupării încercau să găsească cumpărători pentru terenurile respective. Începând din această vară, Gigi Boeru este cercetat în libertate, având interdicţie de a părăsi ţara, într-un dosar în care este acuzat că a obţinut, prin înşelăciune şi şantaj, de la o societate, un teren de 3,6 hectare pe insula Lacului Fundeni. Tatăl acestuia, având numele tot Gheorghe Constantinescu, este cercetat pentru afaceri oneroase, instanţa respingând în 5 iunie propunerea Parchetului de arestare preventivă a acestuia.
Citește pe Antena3.ro