Boboteaza, sărbătoarea creştină a începutului de an, are darul să umple de energie mase largi populare, aducând din memoria conştiinţei sociale vremurile în care otrăveam fântânile şi dădeam foc holdelor în faţa năvălitorilor barbari, numai că de această dată tot noi suntem năvălitorii.
Într-un patetic spectacol al civilizaţiei, lumea adunată cu gânduri pioase în faţa lăcaşelor de cult se transformă în gloată, încrâncenată şi pătimaşă în disputa creată ad-hoc pe sticlele cu agheasmă.
Nici apelurile la decenţă din partea prelaţilor, nici organizarea mai multor puncte de distribuţie nu poate înfrâna dorinţa oamenilor de-a primi Botezul Domnului altfel decât călcându-se în picioare, se pare o tradiţie a timpurilor moderne.
Poate persoană respectabilă pentru vecinii de bloc, românul ajuns în faţa butoaielor cu agheasmă suferă grave tulburări de memorie, şi în loc să iubească, creştin, urăşte din tot sufletul lui pe vecinul de aglomeraţie care i-a suflat sticla din faţă cu câteva secunde mai devreme, având o mai bună practică a datului din coate şi a călcatului pe picioare.
Restul e tăcere, până la Izvorul Tămăduirii, în acelaşi loc, cu aceleaşi scop ... Doar dacă, nu cumva, s-o întâmpla minunea, şi ne vom recunoaşte a ne comporta civilizat.