x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Medicii ameninţă cu GREVĂ GENERALĂ din 28 noiembrie. Nicolăescu: Nu putem majora acum salariile, nu avem de unde

Medicii ameninţă cu GREVĂ GENERALĂ din 28 noiembrie. Nicolăescu: Nu putem majora acum salariile, nu avem de unde

14 Noi 2013   •   11:29
Medicii ameninţă cu GREVĂ GENERALĂ din 28 noiembrie. Nicolăescu: Nu putem majora acum salariile, nu avem de unde

Sindicaliştii din sistemul sanitar vor organiza o grevă generală în 28 noiembrie. Ei cer demisia ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, pe care îl acuză că nu a rezolvat niciuna dintre revendicările personalului sanitar. De asemnea, personalul sanitar îi cer premierului Victor Ponta să se implice în problemele sistemului.

Angajaţii din sistemul sanitar cer alocarea a minimum 6% din PIB pentru sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.

Ministrul Sănătăţii a declarat, într-o intervenţie la TV, că "cei care se consideră profesionişti trebuie să se gândească în primul rând la pacienţi". "Cetăţenii români trebuie să fie respectaţi. Din ce ştiu eu, noi suntem în negocieri. În unele dintre probleme ne-am înţeles, în altele suntem în discuţii. Nu putem majora acum salariile, nu avem de unde. Dacă ţara este săracă, de unde să dăm mai mult? Gestul sindicatelor arată iresponsabilitate faţă de cetăţeni. Acordarea a 6% din PIB pentru Sănătate este un obiectiv politic până în 2016", a spus Eugen Nicolăescu.

Federaţia Sindicatelor Medicilor "Dr. Ioan Cantacuzino" a recomandat tuturor doctorilor din sistemul public să-şi dea acordul pentru participarea la greva de avertisment şi la greva generală organizate în luna noiembrie de Federaţia Sanitas. "Având în vedere că guvernanţii au răspuns la demersurile noastre prin tăcere, că guvernanţii nu îşi asumă, public, responsabilitatea pentru subfinanţarea sistemului sanitar, că guvernanţii consideră că s-au achitat cu brio de rezolvarea revendicărilor profesioniştilor din sistemul sanitar, că prin politicile lor financiare, aceiaşi guvernanţi creează premisele unei subminări a sănătăţii publice, la care noi, medicii, nu dorim să fim complici, nu ne rămâne decât o soluţie: greva", a spus dr. Florin Chirculescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Medicilor "Dr. Ioan Cantacuzino".


×