x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Grindeanu, despre situaţia Tarom: „Nu trebuie să facem rabat la planul asumat cu CE. Nu descoperim apa caldă”

Grindeanu, despre situaţia Tarom: „Nu trebuie să facem rabat la planul asumat cu CE. Nu descoperim apa caldă”

22 Aug 2022   •   17:13
Grindeanu, despre situaţia Tarom: „Nu trebuie să facem rabat la planul asumat cu CE. Nu descoperim apa caldă”

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că la Tarom este nevoie de solidaritate din partea celor care au venituri mari cu cei care încă sunt plătiți cu salariul minim pe economie.

„Tarom poate fi salvat! Pentru asta este nevoie de îndeplinirea reformelor asumate și de reducerea datoriilor. Trebuie găsite soluții punctuale de conducerea TAROM în cadrul companiei! Solidaritate din partea celor care au venituri mari cu cei care încă sunt plătiți cu salariul minim pe economie”, scrie pe Facebook Sorin Grindeanu.

În cursul zilei, ministrul Transporturilor a afirmat că Tarom „nu se află într-o situație economică bună, din păcate”.

„De asemenea, am mai declarat acest lucru, îmi doresc, și nu doar eu, Guvernul României și cred că orice român de bună credință, ca Taromul să nu intre într-un scenariu asemănător altor companii de transport aerian, scenariu nu tocmai fericit. Îmi doresc, în momentulîn care ne-am angajat, totuși, la un plan cu Comisia Europeană, un lucru pe care România și l-a asumat pentru salvarea Taromului, să se intre pe acel făgaș. Un plan asumat, repet, un plan care dă o șansă companiei Tarom de a fi salvată. Știu că există mulți angajați, în special în teritoriu, ai Taromului care au nivelul de salariu minimpe economie și mă așteptam ca acolo, în primul rând, să se vină cu revendicări, nu revendicări pentru tot personalul, unii dintre ei avât nivelul de salarizare asemănător cu nivelul de salarizare la companii care merg foarte bine economic”, a spus Grindeanu.

De săptămâna viitoare, niciun avion al companiei aeriene Tarom nu va mai decola în unele nopți între 4.00-7.00 dimineața, potrivit unui anunț al sindicaliștilor. Angajații vor protesta de două ori pe săptămână și iau în calcul și o grevă generală, din cauza nemulțumirilor legate de salarii.

 

×