x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul a stabilit câte paturi vor fi în spitale

Guvernul a stabilit câte paturi vor fi în spitale

08 Mar 2017   •   22:50
Guvernul a stabilit câte paturi vor fi în spitale
Sursa foto: Victor Stroe

Numărul anual de paturi din rețeaua de spitale publice și private din România pentru care casele de asigurări de sănătate pot încheia contracte de furnizare de servicii medicale spitalicești va fi menținut la nivelul actual, adică 119.579 de paturi, potrivit unei Hotărâri de Guvern prin care s-a aprobat Planul național de paturi pentru perioada 2017-2019. Potrivit unui comunicat al Executivului, numărul total de paturi la nivel național include paturile din secțiile de spitalizare continuă pentru afecțiuni acute, respectiv pentru afecțiuni cronice, din sanatorii și preventorii. Nu sunt incluse aici paturile aprobate pentru pacienții care se află în executarea unei măsuri educative ori de siguranță privative de libertate, precum și paturile din penitenciarele-spital. Detalierea anuală pe județe a numărului total de paturi se face prin Ordin al ministrului Sănătății, cu avizul prealabil al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a celorlalte ministere și instituții cu rețea sanitară proprie.

 

 

 

×