x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul ia măsuri pentru aducerea în țară a românilor afectați de criza Blue Air

Guvernul ia măsuri pentru aducerea în țară a românilor afectați de criza Blue Air

07 Sep 2022   •   11:26
Guvernul ia măsuri pentru aducerea în țară a românilor afectați de criza  Blue Air
Sursa foto: gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă spune că pasagerii români rămași în străinătate ca urmare a suspendării curselor Blue AIr vor fi aduși în țară pe banii statului.

"Este o situație profund nefuncțională, am văzut că pe toate aeroporturile sunt probleme, si sunt probleme cu asigurarea la timp a zborurilor, am văzut că unele au fost anulate. Este clar o situație dificilă, subliniez că toate minsterele, toate instituțiile de linie trebuie să se coordoneze pentru a-i aduce pe cetățenii români în țară," a spus acesta în deschiderea ședinței de guvern.

Executivul discută aprobarea unui sprijin finaciar de 5 milioane de lei pentru Tarom, astfel încât să poată asigura cursele pentru turiștii români afectați de criza  Blue AIr.

"Toate aceste demersuri trebuie făcute cu respectarea legii și toate fondurile alocate de la bugetul de stat trebuie recuperate de la compania care a generat această situație. Rog ANPC să monitorizeze întregul proces, iar la nivelul ministerelor de linie să asigurăm monotorizarea tuturor structurilor care au fost nominalizate să se ocupe de această situație", a spus premierul. 

Blue Air a depus o cerere de reeșalonare a datoriei de 28 de milioane de lei, după ce Ministerul Mediului i-a blocat conturile. 

Până acum, 2098 de români au apelat la serviciile consulare.

×
Subiecte în articol: nicolae ciuca tarom