"Nu există reproşuri din partea românilor", a anunţat ministrul pentru Imigraţie francez, Eric Besson, la finalul întâlnirii cu cei doi secretari de stat români, trimişi la Paris să discute problema romilor. Secretarul de stat Dan Valentin Fatuloiu a declarat, potrivit AFP, că "există repatrieri voluntare" ale unor "cetăţeni români", dar că relaţiile franco-române sunt "excelente, de secole".
"Totul s-a desfăşurat într-un spirit constructiv şi amical", a mai declarat Besson după întâlnirea cu secretarii de stat români, menţionând că au fost abordate aspecte sociale privind integrarea romilor întorşi în ţară, precum şi tema cooperării pe linie de poliţie. În acest sens, ministrul de Interne francez a anunţat că numărul de poliţişti români prezenţi în Franţa va creşte de la 4 la 14. Reacţia autorităţilor române vine în contradicţie flagrantă cu criticile aduse Franţei, pe tema romilor, din toată Europa, dar şi de pe scena politică franceză, inclusiv din partea reprezentanţilor partidului preşedintelui Nicolas Sarkozy.
Citește pe Antena3.ro